N.D.

Având în vedere că nu mai sunt valabile restricțiile impuse din cauza pandemiei, Primăria Tomșani a ținut să le ofere copiilor din comună prilejul ca vacanța Sărbătorilor Pascale să fie una cât mai activă. Astfel, sub deviza ”Fără plictiseală în vacanța de Paște!”, la Centrul de zi destinat lor, copiii din această comună pot petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut, în spiritul marii sărbători a Învierii Domnului. Potrivit unui anunț al primarului comunei, Mihai Florin Pelin, acțiunile organizate în parteneriat cu o serie de voluntari au început ieri și vor continua și astăzi fiind organizate ateliere tematice, activități distractive şi nelipsind surprizele. În vederea participării copiilor din satul Loloiasca la acțiunile ce au loc la Centrul de zi pentru copii din Tomșani, special pentru aceștia este pregătit un mijloc de transport, microbuzul urmând să plece astăzi, ca și ieri de altfel, la ora 10.00, din fața școlii din localitate. Prin organizarea acestor acțiuni prin care copiilor din Tomșani li se oferă posibilitatea de a participa la diverse acțiuni, inclusiv pe perioada vacanțelor, este confirmată, încă o dată, utilitatea investițiilor realizate pentru amenajarea Centrului de zi în această comună. SpațiuL a fost dat în folosință în vara anului 2020, fiind amenajat în incinta unei clădiri reabilitate cu fonduri de la Consiliul Județean Prahova în anul 2019. Amenajarea și dotarea centrului s-au făcut printr-un proiect derulat din fonduri europene prin GAL Valea Budureasca, din care fac parte comunele Tomșani, Fulga, Colceag, Fîntînele, Vadu Săpat și Călugăreni, alături de 20 de parteneri privați și trei ONG-uri. Spațiul este dotat cu aparatură de ultimă generație astfel încât copiii să poată învăța lucruri noi prin activități educative și interactive, de tip «Școală după școală», acţiunile desfășurate cu copiii fiind realizate cu diverși voluntari.