George Marin
Cine altcineva nu ar fi ghicit formula de start după ce a ascultat declarațiile lui Nae Constantin făcute de la începutul campionatului și până înaintea meciului din Ghencea? Aproape toți și puțini. Aproape toți, pentru că este deja cunoscută strategia care a dat roade până acum: să nu primim gol și să marcăm primii. Puțini, pentru că Nae Constantin a văzut la antrenament ceea ce noi, toți ceilalți, nu putem vedea și nu putem prevedea: titularizarea lui Cioiu (care a intrat la razele noastre pix și a cărui radiografie o veți putea citi mâine). Echipa trimisă în teren părea alcătuită pentru apărare fermă și lovituri pe contraatac, cu linia de apărare cea consacrată, cu componență neschimbată, cu doi mijlocași experimentați, cu rapidul Măzărache și cu Bratu, tehnic și cu șut, servanți pentru „tunul” Diarra, la care s-a adăugat noutatea Cioiu, înlocuitorul lui Tucaliuc. Probabil că Nae Constantin a prevăzut o avalanșă rostogolindu-se peste poarta lui Avram în încercarea steliștilor de a demonstra că trebuie să fie primiți în Liga I. Hm! Poate doar la fel precum Craiova lui Rotaru și a Olguței acum câțiva ani. Dar „Nașu” Sandu se odihnește la Nisa după atâta amar de vreme de condus Federația, în timp ce Burleanu are alte opinii.
Totul părea în regulă. Steaua a început prudent. La fel și Petrolul. Lovitura a venit repede, în poarta tânărului Bălbărău. O conlucrare Bratu – Cioiu, pe partea dreaptă, a adus mingea în careul stelist după ce noul titular petrolist l-a răsucit de vreo două ori pe fostul petrolist Beța. Diarra s-a desprins de Wallace și a înscris. „Situația este sub control”, se putea raporta din partea Petrolului, chiar dacă Steaua a avut oarecare inițiativă concretizată cu câteva încercări de șut blocate prompt de apărarea ploieșteană (Enceanu, min. 11 și 32). În toată prima parte Petrolul a stăpânit mijlocul terenului. Nu s-au impus nici Bărbulescu, până la accidentare, nici înlocuitorul Mihăescu, „furnicuța fără har” cum l-a denumit- radiografia noastră atunci când fusese adus cu surle și tobe la Petrolul de către Stoican. Așa că ocaziile clare au fost tot de partea Petrolului: Diarra, peste poartă după un „un-doi” cu Cioiu (min. 41) și Seto, șut alături după o jonglerie japoneză pe cap (min. 44). Nu s-a făcut normalul 2-0, cerut de mersul jocului, și se anticipa o furie a gazdelor la reluarea jocului.
Așa a fost. Dar a fost o furie oarbă stelistă care a prilejuit alte ocazii tocmai petroliștilor: șut Măzărache, parat de portar (min. 47), Meijers a trecut aproape de minge încercând o lovitură de cap (min. 50) și … și… pasa de gol cu care Cioiu l-a lăsat pe Diarra față în față cu portarul (min. 54). Ratareeee! A tras în portar, după ce nu stăpânise prea bine mingea! Imediat, arbitrul a văzut henț la Cebotaru. Cum o fi văzut Vidican acest henț, nu prea și-a dat nimeni seama, pentru că Cebotaru se afla între minge și arbitru!. Să fi fost o compensație pentru o fază din primul mitan? Cert este că nu prea au fost proteste petroliste ale celor din teren la această decizie. Cert este că acest capricios Chipirliu a transformat. Prima ocazie când atacantul Stelei a ieșit în evidență! Din nefericire pentru noi, s-a întâmplat și a doua oară, Chipirliu reluând moale centrarea lui Buhăescu, o minge pe care Avram, prea sigur pe el, a scăpat-o în poartă!
Am avut ocazie și la 1-1 (Bratu, șut deviat în corner, min. 62), dar nu am mai avut după 1-2, când Steaua a început să joace cum își propusese Petrolul în debutul meciului, ieșind la rampă tehnica, abilitatea și experiența lui Adrian Popa. Nu am mai reușit nimic notabil chiar dacă s-a jucat cu două vârfuri. Au fost multe centrări plouate, ușor de contracarat, oamenii cu driblingul, cu pătrunderea, cu dislocarea barajului defensiv lipsind din prim-plan. Atacul împotriva unei apărări ferme nu ne-a mers!
S-a pierdut un meci. Se întâmplă. Nu s-a pierdut neapărat la gafa făcută de Avram. S-a pierdut din mai multe motive, incluzând aici ratările, arbitrajul, ploaia care a căzut sau poate și altele. Meciul l-am avut în mână, dar l-am scăpat cum ai scăpa, din neatenție, un ou. S-a spart oul, unul din tot coșul, dar în coș mai sunt și niciodată nu se sparg toate deodată. Așa că nu trebuie dramatizat, ci totul trebuie privit cu încredere, cu aceeași mare încredere cu care galeria ploieșteană și-a susținut echipa.
Nu trebuie să credem că această înfrângere ne scade din șanse. Mai avem opt meciuri și o mică rezervă de puncte. Bine ar fi să ne gândim că această rezervă de puncte nu există și că trebuie să realizăm una. Și vom vedea și victorii. Prima ar fi bine să fie chiar miercuri, când se vor întâlni Petrolul și Sibiul, echipe conduse de pe banca tehnică de doi buni prieteni. Sigur va fi un meci fără ”prietenii”. În situația de față va fi cel mai pur… „care pe care”. Unul care poate complica grav lucrurile sau poate readuce ”liniștea”!
CSA Steaua București – FC Petrolul 2-1 (0-1)
Stadion: Steaua. Spectatori: 7000. Marcatori: Chipirliu (57 – pen., 69)/Diarra (9).
CSA: Bălbărău – Oroian, Walace, Beța, Neacșu – Bărbulescu (cpt.) (14 Mihăescu, 46 Șt. Pacionel), Enceanu – Șt. Drăghici, Chipirliu (86 E. Pacionel), Ad. Popa (86 Răsdan) – Buhăescu (78 Dragu). Rezerve neutilizate: Iancu – Răducan, Zaharia, Bactăr. Antrenor: Daniel Oprița.
Petrolul: Avram – Pîrvulescu (76 Duță), Huja, Meijers, Țicu (cpt.) – Seto (76 Jarovic), Cebotaru (68 Chindriș) – Bratu, Cioiu (68 Pașov), Măzărache (68 Tucaliuc) – Diarra.
Rezerve neutilizate: Moroz – Constantinescu, Sabău, Saim Tudor.
Antrenor: Nicolae Constantin.
Au arbitrat: Rareș George Vidican (Satu Mare) – Alexandru Filip (Constanța) și Ionuț Marius Bobe (București).
Rezervă: Valentin Porumbel (Oltenița).
Observatori:Laurențiu Vărgatu (Brăila) și Mircea Bucur (Tg. Mureș).
Jucătorul meciului: Ad. Popa.
Declaraţii după joc
Nae Constantin: „Multe nu sunt de spus. Am pierdut trei puncte. Luptăm în continuare, sunt sigur că putem mai mult decât am arătat. Cu puțină șansă am fi putut câștiga pentru că situațiile cele mai mari le-am avut noi. Din păcate, greșelile se plătesc și noi am făcut astăzi două greșeli mari care ne-au costat. La pauză le-am zis să fim atenți, să nu comitem greșeli că așa se pot câștiga sau pierde meciuri, din păcate am comis-o. Nu am apucat să văd faza penalty-ului, nu comentez. Asta a văzut, asta a dat. E târziu acum să ne legăm de acel moment”.
Daniel Opriţa: ”Ne așteptam să avem un meci greu cu liderul campionatului. O echipă bună, sunt foarte bucuros că am reușit să revenim după ce am fost conduși la pauză, în fața unei echipe bune. În prima repriză am intrat timorați, poate că miza jocului și-a pus amprenta. Și publicul a contat, dar la pauză am discutat cu jucătorii și le-am zis că acestea sunt meciurile adevărate pe care trebuie să le câștigi. Un meci cu Petrolul, un derby, nu trebuia pierdut. Niciodată nu vreau să zic ceva rău de altă echipă. Unde sunt, acolo îmi fac meseria. Am fost la Petrolul, am avut ani frumoși, m-am simțit bine, suporteri extraordinari care încurajează echipa, au făcut și ei o atmosferă frumoasă azi”.
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)