• Ministrul Investiţiilor și Proiectelor Europene, Dan Vâlceanu, a avansat ideea unei decizii similare • Gheorghe Flutur, desemnat președinte interimar
Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL). „Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîţu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă va demisiona şi din funcţia de preşedinte al Senatului, el a răspuns: „Acolo sunt alte discuţii, vom vedea ce se va întâmpla şi acolo”.
Florin Cîţu a adăugat că, pentru el, coaliţia PNL – PSD nu a fost un lucru natural, a fost un „lucru greu de digerat”.
„Este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret, pentru că întotdeauna am crezut că măsurile propuse, multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang. Din păcate am avut dreptate”, a spus Cîţu.
La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat, sâmbătă, că intenţionează să-şi prezinte demisia din funcţie.
„În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aş vrea, în urma acestei discuţii, să-mi înaintez demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene având în vedere faptul că am plecat într-o echipă care, (…) ca orice echipă, se baza şi pe încredere (…). Sunt convins că, la momentul ăsta, nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi de coeziune de care e nevoie într-o echipă guvernamentală, aşa că voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest”, a afirmat Vîlceanu, la sediul PNL.El a precizat că şi-a înaintat şi demisia din funcţia de secretar general al PNL.
Gheorghe Flutur este cel care îl va înlocui pe Florin Cîțu la conducerea PNL, până la Congresul din 10 aprilie, când ar urma să fie aleasă noua conducere.
Astfel, Gheorghe Flutur va asigura conducerea interimară a partidului, el fiind desemnat șef pentru că este prim-vicepreședintele PNL, cu cea mai mare vechime în partid, potrivit unor surse citate de hotnews.ro.