UPDATE: În legătură cu acest caz, reprezentanţii IPJ Prahova au revenit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 19 martie, cu precizarea: „În urma cercetărilor efectuate, față de un polițist a fost declanșată cercetarea prealabilă, prin Biroul de Control Intern al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet”.
Ştirea iniţială :
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, ” în cursul zilei de azi, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat intervenția unui echipaj medical întrucât, fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat de către polițiști.
În baza sesizării s-a constituit o echipă operativă, care, din primele verificări, a constatat faptul că, la data de 17 martie a.c., minorul în cauză a fost invitat la sediul unității de poliție în vederea consilierii acestuia, cu privire la un conflict pe care l-ar fi avut cu un alt coleg, în incinta unei unități de învățământ.
Față de aspectele sesizate, conducerea Inspectoratului de Poliție Judeţean Prahova a dispus efectuarea de verificări prin interediul Biroului Control Intern, în vederea clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”.