George Marin
Inima dădea ghes gândului de victorie. Rațiunea nu se lăsa păcălită de egalul luat de Portugalia la Tbilisi, când jumătate din echipa Georgiei a fost lovită de Covid, ci tânjea către punctul bonus defensiv și ridica rugi către echipa Spaniei să fie în aceeași vervă cum a fost în meciul cu noi pentru a răpune echipa țării vecine din peninsula Iberică. A fost cât pe ce ca rațiunea să fie învinsă de inimă în acest pariu interior. Ba chiar a stat atât de aproape cât un fir de păr. Și ce bucurie ar fi fost!
Am început greu, cu greșeli, ca în toate meciurile din această ediție de – s-o numim așa – Liga a II-a a rugbiului european.Obicei neplăcut, nefolositor nouă și aducător de puncte primite. A fost nevoie de această zguduire de pe tabelă pentru ca echipa României să se trezească. Jucam cu cuțitul la os, pentru că exista posibilitatea ca să nu prindem nici locul al treilea în clasamentul combinat pe două ediții, locul celei de-a doua șanse pentru calificarea la viitoarea Cupă Mondială, un loc care oferă bilet către purgatoriul barajului în patru. Rândurile acestea au plecat la tipografie înainte ca meciul de la Madrid să înceapă, meci în care sper, o repet, să fie răpuși portughezii. Așa că, acum, când rândurile pot fi citite, știm dacă mai avem vreo speranță.
Ne-am trezit cumva și echipa a luptat așa cum nu am mai văzut-o decât în partea a doua a meciului cu Portugalia și, parțial, cu Rusia și cu Spania. Am câștigat partea a doua. Nu a fost suficient. De data aceasta nu se poate reproșa ceva băieților, în afară de acele greșeli mărunte, dar destule, care ne-au privat de multe puncte sau, îndrăznesc să o spun, poate chiar de victorie. Am luptat, dar ne-am lovit de zidul gruzin, pe care, totuși, l-am străpuns de două ori, cu molul rulant.
Am alergat mereu în urma gruzinilor pe tabela de marcaj. La final, diferența a fost de doar trei puncte – ceea ce, în clasament, ne aduce acel bonus la care mă gândeam înainte de meci – și chiar am fost aproape să neutralizăm și chiar să răsturnăm acest ecart. Dar se arată că diferența dintre noi și gruzini este mai mare decât aceste trei puncte, este mai mare decât o lovitură de pedeapsă transformată sau decât un drop-goal – apropo, de ce oare acest procedeu este încercat din ce în ce mai rar? – și ea pornește de la organizarea internă, în țara respectivă, a acestui sport și mergând, ca o consecință firească, până la echipele la care joacă selecționabilii celor două țări.
