Comisia juridică a Senatului a avizat, ieri, favorabil cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva senatorului Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu. Avizul favorabil a fost dat cu 9 voturi „pentru” şi o abţinere.
Senatorul UNPR Gabriel Oprea a declarat, ieri, la ieşirea din Comisia juridică a Senatului, că este nevinovat, că a respectat mereu legea şi nu a cerut nimic în plus faţă de alţi foşti miniştri de Interne, sugerând că la baza dosarului său se află jocuri politice.
Oprea a mai spus că nu îi este frică de nimic şi de nimeni atât timp cât se ştie nevinovat.
Cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Gabriel Oprea ar putea fi dezbătută şi votată astăzi în plen, dacă senatorii din Comisia juridică întocmesc raportul, a anunţat ieri preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. De menţionat însă că Oprea a cerut retrimiterea dosarului său, care se află la Comisia juridică a Senatului, către Direcţia Naţională Anticorupţie, contestând competenţa celor doi procurori care au instrumentat cazul. Cererea lui Oprea vine după ce, săptămâna trecută, acesta susţinea că le solicită colegilor săi să voteze pentru ridicarea imunităţii sale. Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, pentru însoţirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliţiei Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu, în baza unui protocol.
Procurorii DNA trebuie să obţină avizul Senatului pentru a începe urmărirea penală pe numele lui Gabriel Oprea. În acest sens, procurorul şef al DNA a trimis procurorului general referatul cauzei în vederea sesizării Senatului, precum şi un număr de 15 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
La nivel declarativ, toate partidele, mai puţin ALDE, au susţinut că vor vota în favoarea cererii DNA. Deschiderea anchetei de către DNA a urmat accidentului din 20 octombrie 2015 în care poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea. În acest caz a fost deschis iniţial un dosar la Parchetul Tribunalului Bucureşti, trimis apoi Parchetului Înaltei Curţi şi în final DNA, întrucât s-ar fi săvârşit fapte de abuz în serviciu legat de folosirea coloanelor oficiale. Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituţii publice şi la destinaţii private, în timp ce primul ministru a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări, se arată în ordonanţa de declinare a dosarului privind accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.