Nicoleta Dumitrescu
Dacă timpul ar fi curs, cât de cât, în ritmul normal şi acesta care nu s-ar fi adaptat, forțat, multiplelor valuri ale pandemiei, dar şi schimbărilor tot mai bruşte de temperatură, astăzi s-ar fi consemnat a treia zi de primăvară. Iar pentru că este, calendaristic vorbind, prima lună de primăvară, oamenii și-ar fi putut pune ceva mai mult nădejdea în trezirea la viață a naturii ca pe un ultim pas făcut împotriva covizilor, temuții ”inamici” nevăzuți care nu au ratat în a cuceri nicio zonă locuită de pe mapamond.
Mai ales că s-au făcut planuri, strategii, noi și noi proiecte care să ducă la eliminarea, încet-încet, a tot ceea ce a reușit pandemia să încetinească: viața cotidiană și socială a oamenilor, economie, investiții, colaborarea între persoane, între state. Iar odată cu venirea lunii martie, s-a crezut că valul Omicron va fi și ultimul considerat a fi cel mai periculos, date fiind și unele dintre ideile avansate de către unii specialiști, potrivit cărora, ne vom obișnui și cu prezența noilor viruși, care vor circula doar în anumite perioade ale anului așa cum o fac, de pildă, virușii gripali.
S-a crezut că va veni, în sfârșit, o primăvară în care nu vor mai fi restricții ale strângerilor de mână, ale îmbrățișărilor, ale reuniunilor mari de familie ori cu alți cunoscuți, ale nunților și botezurilor cu sute de invitați, ale vacanțelor fără să mai fie nevoie să se ceară vreun document în care să se precizeze și administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti Covid-19. S-a crezut că va veni, în sfârșit, vremea în care și măștile de protecție a feței – ca și declarațiile pe propria răspundere, scrise de mână ori completate cu pixul pe vremea stării de urgență – vor deveni o amintire. Practic, că va veni vremea în care, în sfârșit, se credea că se va putea reveni la mult râvnita normalitate, în care să poți mânca fără să mai folosești îndelung dezinfectantul. A venit, însă, peste noapte, la granița României, războiul! Unul adevărat, cu tancuri, avioane, rachete și gloanțe adevărate, nu precum din recuzita folosită în filmele de mare succes. Iar acest război, iată, de o săptămână, a reușit să întoarcă, din nou, lumea pe dos. Dureros de tragic, imaginile cu zonele bombardate și cerul luminându-se, noaptea, de la explozii și ciuruiala focurilor de armă fiind mai mult decât îngrozitoare, chiar și privite la televizor.
Mulți se întreabă de ce, alții pentru ce, în imposibilitatea de a da un răspuns fiind orice ființă rațională. Numai că, în acest caz, nu raționalul acționează, chiar și specialiștii care tratează comportamentul uman fiind puși la grea încercare în a găsi vreo explicație a tot ceea ce se întâmplă de când zeci de mii de persoane au luat drumul pribegiei din calea războiului.
Iar când armele vorbesc… Aşa că nici măcar 1 Martie nu a mai venit așa cum am aşteptat să vină, măcar în această primăvară, după doi ani sub pandemie. A fost însă un început de martie extrem de trist, a împovărat sub durerea și disperarea acelora care au fost nevoiți să-și lase în urmă casa și viața dintr-o țară acum aflată în plin război adevărat. Ba, a mai căzut şi o neaşteptată zăpadă, după ce împrimăvărarea se simţis, dătător de speranţe, prin aer. Și, astfel, mult râvnita normalitate a mai dat nu un pas în urmă, ci o grămadă de pași, despre care nu se știe cum și când vor mai putea fi în vreun fel recuperați în totalitate.
