Fotbalul județean s-a ”pus în mișcare”, primul tur al Cupei României desfășurându-se în weekend-ul trecut. A fost un start de întrecere atipic, în sensul că în această ediție au fost distribuite să joace doar echipele care au solicitat în scris acest lucru, evitându-se astfel neprezentările și ”calificările la masa verde”.
Astfel, cu excepția celor de la CS Păulești – liderul Ligii A, echipă calificată din oficiu în tururile superioare, au fost câteva grupări de prim eșalon județean care nu au participat la întrecere, AFC Brebu, Tinerețea Izvoarele, Avântul Măneciu, CS Brazi, CSC Berceni preferând, din diverse motive ,”să nu încurce competiția”, astfel că nu au bifat Cupa.
Marea surpriză a acestui tur 1 poate fi considerat succesul echipei Prahova Târgșorul Vechi (Petrosport), care a învins una dintre fruntașele Ligii A, CS Cornu, scor 1-0!
De remarcat ar fi și victoria obținută de Tineretul Gura Vitioarei – echipa pregătită de Mihai Micu (plecat chiar de la … Cornu), care a eliminat o altă grupare de Liga A – CSO Vălenii de Munte!
Turul 2 – doar pentru echipele de eșalon inferior
De remarcat că, după un tur 1 care a fost destinat tuturor echipelor înscrise în întrecere (gândit ca o ”ultimă repetiție” înaintea sezonului de primăvară), turul 2 – programat la finele acestei săptămâni va fi ”dedicat” doar echipelor din Superliga B 1 și Liga B, 8 meciuri la număr, în timp ce echipele calificate din turul 1 care evoluează în Liga A și Superliga B vor trece direct în turul 3, pentru că la finalul acestei săptămâni vor începe returul campionatului!
Rezultatele turului 1 din Cupa României, faza județeană:
Tin. Gura Vitioarei – Teleajenul V. de Munte 3-2
Avântul Tomşani – CS Unirea Urlaţi 0-5
CS Blejoi 2 – Progresul Drăgănești 5-2
Progresul Bucov – ACS Atletic United1906 0-9
CS Valea Călugărească – Victoria Fântânele 2-3
Petrolistul Boldești – Unirea Teleajen Ploiesti 4-0
Arizona Zalhanaua – AS Gorgota 2-4
Voinţa Măgurele – AS Viitorul Bughea 3-2
AS Starchiojd 2 – Real Boys Vălenii de Munte 2-0
Voința Adunați – AS Târgşorul Vechi Stăncești 2-1
CS Șirna Varnița – Viitorul Ariceștii Rahtivani 1-0
Avântul Măgureni – Progresul Proviţa de Jos 5-4
Şoimii Apostolache – Ştiinţa Albeşti 3-6
Olimpia Comarnic – Carpaţi MEFIN Sinaia 4-5
Viitorul Predeşti – AS Strejnic 0-2
AS Pleaşa – ASCS Petrolul 95 Ploieşti 0-6
Brădetul Ştefeşti – AS Voinţa Vărbilău 1-2
Stejarul Goruna C. Mislii – CS Scorţeni Bordeni 3-1
Sportul Câmpina – CSO Tricolorul Breaza 0-4
Petrolul Ologeni – CS Măneşti 2013 3-5
Viitorul Proviţa de Sus – CS Şotrile 7-4
Petrosport (PH Târgșoru Vechi) – ACS Cornu 1-0
AS Potigrafu – Viitorul Puchenii Mari 0-2
Viitorul Fulga – Olimpia Cireșanu 1-4
ACS Șoimii Ciorani – AS Gherghiţa 7-2
Viitorul Cosminele – CSO Băicoi 4-1
Unirea Cocorăştii Colţ – AFC Băneşti-Urleta 2-4
Flacăra Mălăieşti – Prahova Tinosu 4-1
Progresul Aluniş – ACSO Măgura Slănic 0-2
Turul 2, 5-6 martie:
Sâmbătă, 5 martie, ora 15,00:
AS Strarchiojd 2 – Tineretul Gura Vitioarei
Voința Măgurele – ACSO Măgura Slănic
Duminică, 6 martie , ora 11,00:
ACS Șoimii Ciorani – AS Gorgota
Unirea Lacul Turcului – Victoria Fântânele
Viitorul Provița de Sus – Voința Adunați
Stejarul Goruna Cocorăștii Mislii – Viitorul Cosminele
Petrosport Ploiești (Prahova Tg. Vechi) – CS Șirna Varnița
Flacăra Mălăiești – Avântul Măgureni