Clubul Petrolul și-a arătat disponibilitatea de a ajuta Ucraina, fotbalul de acolo, în special. De ieri, la stadionul ”Ilie Oană” se strâng ajutoare pentru vecinii noștrii, care trec acum prin momente extrem de dificile, odată cu atacul Rusiei asupra teritoriilor ucrainene, iar conducerea Petrolului ia în calcul să găzduiască două grupe de juniori ale clubului Dinamo Kyev!
”În această perioadă de grea încercare pentru bravul popor ucrainian, sportivii si copiii nu trebuie să devină ”victime colaterale” ale unui război fără sens. Având în vedere momentele dificile prin care treceți, Fotbal Club Petrolul Ploiești vă pune la dispoziție servicii de transport, cazare, masă și condiții de antrenament pentru două grupe de juniori pe o perioadă nedeterminată. Fiecare copil poate fi însoțit de membri ai familiei. Vă rugăm să primiți această propunere ca pe un gest de solidaritate al clubului nostru față de voi, prietenii noștri din Kiev. În cazul în care veți da curs invitației noastre, așteptăm să ne contactați pentru detalii la adresa de email: office@fcpetrolul .ro
Sportul este și trebuie să rămână un ambasador al păcii, chiar și în aceste zile de război!” – se arată în comunicatul emis de către clubul ploieștean.
Un demers similar, demn de remarcat, a făcut clubul Celta Brașov, o grupă de copii de la Karpat Lvov, prezentă la un turneu juvenil, rămânând în țara noastră, alături de antrenorii lor, comunitatea din Brașov găsind rapid soluții pentru ca micuții fotbaliști să nu riște acum revenirea în țara natală, în plin război!
Cu Buzău, sâmbătă
Federația Română de Fotbal a stabilit programul rundei cu numărul 18 a eșalonului secund, cea în care FC Petrolul va disputa, pentru prima dată în acest an, un joc pe „Ilie Oană”. Astfel, în penultima etapă a sezonului regular, jocul dintre FC Petrolul și AS Fotbal Club Buzău va avea loc sâmbătă, 5 martie, de la ora 17.30.
Iată programul complet al rundei:
Vineri, 4 martie (17.30): Steaua – Politehnica Iași
Sâmbătă, 5 martie (11.00):
Dunărea Călărași – Unirea Slobozia
Ripensia Timișoara – Dacia Unirea Brăila
Unirea Dej – Viitorul Pandurii Tg. Jiu
Fotbal Club Brașov – Metaloglobus București
AFC Astra – Unirea Constanța
Sâmbătă, 5 martie (12.30):
CSC 1599 Șelimbăr – Csikszereda Miercurea Ciuc
Sâmbătă, 5 martie (17.30):
Petrolul Ploiești – AS Fotbal Club Buzău
Duminică, 6 martie (12.30):
Concordia Chiajna – Politehnica Timișoara
Marți, 8 martie (19.00):
AFC Hermannstadt – Universitatea Cluj
Bilete disponibile
FC Petrolul Ploiești a început procedura de comercializare a biletelor pentru prima confruntare oficială a anului programată pe „Ilie Oană”. Tichetele pot fi procurate on-line, accesând www.entertix.ro (aici), iar de joi vor fi disponibile și la casa stadionului, ce va fi deschisă conform următorului orar:
– joi, 3 martie, orele 09.00 – 17.00;
– vineri, 4 martie, orele 09.00 – 17.00;
– sâmbătă, 5 martie, orele 09.00 – 17.30.
Prețurile biletelor sunt următoarele:
– Peluze – 10 lei;
– Tribuna II – 15 lei;
– Tribuna I – 25 lei;
– Tribuna 0 – 30 lei;
– Loja VIP – 100 lei.