N.Dumitrescu

”Ploieștiul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii!”. Avertismentul a venit din partea primarului Andrei Volosevici și a revenit asupra acestui aspect și ieri, prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Primăria Ploiești, în contextul în care ședința Adunării Generale a Asociației Termo Prahova, convocată de conducerea municipalității luni seară, nu a mai avut loc, din cauza faptului că nu s-a înregistrat cvorumul necesar, ceilalți membri AGA lipsind. De precizat că, joia trecută, avându-i alături pe cei doi viceprimari, edilul ploieștean a ținut să anunțe că a solicitat, în regim de urgență, convocarea AGA de la ADI Termo Prahova, pe data de 21 februarie, la ora 16.30, considerând că este nevoie să se intre într-o altă viteză în ceea ce privește organizarea licitației pentru desemnarea noului operator de termie din Ploiești, în contextul în care contractul cu operatorul Veolia Energie Prahova privind serviciul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice, în municipiu, expiră în data de 15 mai 2022. ”Timpul rămas pentru finalizarea licitației este foarte scurt, iar Ploieștiul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii. În calitatea de lider, Consiliul Județean Prahova a fost singurul în măsură să demareze aceste proceduri. Din punctul de vedere al municipalității lucrurile merg destul de greu, de aceea conducerea primăriei a convocat, conform statutului, AGA ADI Termie Prahova luni, 21 februarie 2022 la ora 16.00. Din păcate, ședința nu s-a putut ține, singurii prezenți fiind reprezentanții Primăriei Municipiului Ploiești – primarul Andrei Volosevici, alături de viceprimarii Magdalena Trofin și Daniel Nicodim. Nu se pune problema ca alimentarea cu căldură în acest sezon să fie în pericol, dar se pare că lucrurile nu se mișcă în ritmul în care ar trebui. De mai bine de 8 luni am transmis îngrijorarea mea atât la Consiliul Județean Prahova, cât și la Guvernul României și Ministerul Energiei. Dacă va fi nevoie să mergem în AGA sau în Comitetul Director, zi de zi, vom face lucrul acesta, nicio zi nu poate fi ratată pentru a pune la punct și a rezolva o dată pentru totdeauna această problemă. Pentru mine – și sunt convins că și pentru colegii viceprimari și, clar, și pentru Consiliul Local Ploiești – este inacceptabil ca să avem chiar și o zi lipsă apă caldă în oraș”, a ținut să declare primarul Andrei Volosevici, prin intermediul comunicatului de presă menționat. Față de problemele semnalate de către edilul ploieștean, dar și în ceea ce privește motivul pentru care nu s-a întrunit, luni după amiază, toți membrii AGA de la ADI Termo Prahova – constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu Municipiul Ploiești pentru a găsi un alt operator căruia să i se delege serviciul de termoficare – am ținut să avem un punct de vedere și de la directorul ADI Termo Prahova, Horia Tiseanu, dar contactat telefonic, ieri, acesta nu ne-a răspuns.
Reamimintim faptul că, în condiţiile în care contractul cu actualul operator expiră în primăvara acestui an, la începutul lunii decembrie anul trecut a fost aprobată documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat pentru municipiul Ploieşti. Conform documentaţiei ce a stat la organizarea licitației – aflată acum în derulare – durata concesiunii este prevăzută la 15 ani, valoarea estimată fără TVA a contractului fiind de 2.305.079.351,62 lei, autoritatea contractantă fiind Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „TermoPrahova”. Iar acest demers a fost făcut în contextul în care, în octombrie 2021, compania Veolia Energie Prahova a anunţat rezilierea contractului în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru municipiul Ploieşti. La vremea respectivă, conducerea societății a dat asigurări că acest demers nu va avea niciun impact asupra ploieştenilor, decizia de reziliere venind ” în contextul conjugat al deteriorării accelerate a situaţiei financiare a concesiunii reţelei de încălzire, al unui tarif care nu acoperă costurile furnizării serviciului public şi al creşterii masive a preţurilor la gaze la nivel mondial, toate acestea plasând furnizorul de apă caldă şi căldură într-o situaţie nesustenabilă”. În Ploieşti sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire circa 55.000 de apartamente în care locuiesc 120.000 de persoane.