Peste 230 de jandarmi au acționat în weekend, în zonele staţíunilor turistice de pe Valea Prahovei, atât pentru menținerea unui climat de ordine, cât şi pentru sancţionarea acelora care încalcă regulile convieţuirii sociale.
În acest context, după cum se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, ” în urma misiunilor desfășurate au fost aplicate un număr de 81 de sancțiuni contravenționale (dintre care 52 de avertismente) în valoare de peste 10.000 de lei.
Totodată, jandarmii au constatat şi cinci fapte de natură penală (…), patru dintre acestea constând în comiterea infracţiunii de <<punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate>> și una de <<furt>>”. .