N. D.
Cei care vor trece, astăzi, între orele 12.00-13.00, prin fața sediului Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” din Ploiești vor avea surpriza să primească, în dar, o carte. Inițiativa aparține conducerii instituției, care a ținut să celebreze într-un mod cu totul special ”Ziua Națională a Lecturii”, care este marcată începând din acest an pe data de 15 februarie. ”Bibliotecarii vor oferi în dar, trecătorilor, cărți, simboluri ale culturii universale a căror esență este fundamentală pentru devenirea spirituală a tuturor”, au precizat reprezentanții instituției, tot astăzi, la sediu, fiind programate și alte evenimente dedicate lecturii. Astfel, va fi amenajată expoziția ”Abecedarul din împărăția cărților”, realizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova și câteva școli gimnaziale din Ploieșt, dar și din Berceni și Râfov, iar în cadrul Secției de împrumut pentru copii a bibliotecii, în cadrul acțiunii ”Buni Geli ne citește”, vor fi citite fragmente din cărți dedicate copiilor, de povești scurte și poezii, cu scopul de a trezi interesul și bucuria de a citi, cu această ocazie urmând să aibă loc și premierea participanților la concursul ”Locul meu de citit”. Totodată, în ludoteca bibliotecii, va fi demarat, cu una dintre dintre școlile gimnaziale din Ploiești, și un proiect de încurajare a cititului.