Păcureți este zona în care o femeie are mai multe șanse să-și găsească jumătatea, iar sinăienilor le este mult mai ușor să obțină o întâlnire

N. Dumitrescu

Nu mai este o noutate faptul că sunt destui aceia care au ales și încă mai aleg să-și găsească jumătatea prin intermediul unor site-uri de specialitate, care facilitează comunicarea și întâlnirea între persoane. Astfel, plecând de la faptul că, după o perioadă lungă de izolare, instabilitate și incertitudine, din cauza pandemiei, oamenii sunt pregătiți inclusiv să cunoască persoane noi, cu care să interacționeze în viața reală, unul dintre aceste sit-uri a efectuat o analiză la nivel național, în fiecare județ în parte, cu ocazia unei sărbători care a prins teren și în România – ”Valentine’s day”(Ziua îndrăgostiților), marcată pe data de 14 februarie – pentru a vedea unde sunt localitățile în care există certitudinea ca o persoană să-și găsească partener. Un exemplu este și website-ul SugarDaters, care ne-a transmis recent pe adresa redacției o serie de informații interesante pe această temă. Concret, pornind de la întrebarea ”Care sunt localitățile propice pentru a găsi un partener?”, luându-se în calcul datele Institutului Național de Statistică referitoare la populație, a reieșit că Păcureți este zona din județul Prahova în care o femeie are mai multe șanse să-și găsească un partener, în comparație cu alte comune, întrucât aici sunt cu 4,60% mai mulți bărbați decât femei. De asemenea, pe lista întocmită de web site-ul menționat, din care reiese care sunt localitățile din Prahova în care este mai ușor pentru o femeie să-și găsească dragostea, se mai regăsesc: Predeal-Sărari ( unde sunt cu 3,75% mai mulți bărbați decât femei), Provița de Jos (+3,21% bărbați), Șoimari (+2,69% bărbați) și Starchiojd (+2,60% bărbați). Aceeași statistică mai arată că, de regulă, femeile preferă să locuiască în orașe mari, în concluzie, unui bărbat i-ar fi mult mai ușor să-și găsească o parteneră într-un municipiu decât într-un oraș mai mic. De exemplu, în cea mai cunoscută stațiune de pe Valea Prahovei – Sinaia – numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaților cu 7,08%. Prin urmare, se arată în analiza făcută, Sinaia este orașul din județul Prahova unde bărbaților le este mult mai ușor să obțină o întâlnire. ”Alte orașe interesante pentru bărbați și cu probabilități mari de a obține întâlniri cu sexul frumos sunt: municipiul Ploiești ( unde sunt cu 6,52% mai multe femei decât bărbați), municipiul Câmpina (+6,27% femei), Vălenii de Munte (+4,86% femei) și Bușteni (+3,90% femei). Dacă vom compara cifrele generale pentru mediul rural și urban al județului Prahova, observăm că, în mediul rural, există cu 0,61% mai multe femei decât bărbați, în timp ce în mediul urban găsim cu 5,43% mai multe femei decât bărbați”, mai reiese din analiza realizată de site-ul menționat, care a precizat că are aproape 1.000.000 de utilizatori la nivel global și este prezent în 27 de țări din Europa, America de Nord, America de Sud și Asia.