Protocolul de colaborare între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova pentru perioada 2022 – 2026 prevede, între altele, că partea română va acorda cetăţenilor moldoveni, anual, 2.550 de burse pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, inclusiv rezidenţiat, potrivit Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, documentul a fost semnat de miniştrii de resort din cele două state, Sorin Cîmpeanu şi Anatolie Topală, vineri, la Chişinău, în marja şedinţei de guvern comune, în prezenţa premierilor Nicolae Ciucă şi Natalia Gavriliţa.
Astfel, protocolul semnat de cei doi miniştri prevede continuarea programului de burse de studii pentru toate nivelurile şi ciclurile de învăţământ, în beneficiul cetăţenilor din România şi din Republica Moldova şi al unităţilor şi instituţiilor de învăţământ din cele două ţări. „Anual, Ministerul Educaţiei din România va acorda cetăţenilor Republicii Moldova 2.550 de burse pentru învăţământul preuniversitar şi universitar, inclusiv rezidenţiat, precum şi 1.200 de luni-mobilităţi studenţeşti/practică şi pentru stagii de formare cadre didactice şi personal de conducere din învăţământul preuniversitar şi universitar. Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova va acorda, anual, 200 de burse pentru studii universitare şi 100 de luni-bursă pentru mobilităţi academice şi stagii de practică/stagii de documentare”, se precizează în comunicat.
Totodată, prin protocol se prevede asigurarea cadrului pentru participarea elevilor din Republica Moldova la olimpiadele şi concursurile organizate în România.
De asemenea, este menţionată încurajarea dezvoltării de parteneriate între unităţile de învăţământ preuniversitar, inspectorate şcolare, case ale corpului didactic din cele două ţări. Sursa citată mai menţionează că în cadrul întrevederii bilaterale cu omologul său, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reconfirmat deplina disponibilitate de cooperare cu Republica Moldova în domenii ce ţin de formarea profesorilor în contextul unei digitalizări accelerate a proceselor educative, precum şi în orice proiecte dezvoltate prin Programul România Educată.
„Cooperarea va fi susţinută prin utilizarea mecanismelor prevăzute în Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, semnat, de asemenea, în data de 11 februarie 2022, între guvernele României şi Moldovei”, informează Ministerul Educaţiei.
De asemenea, cei doi miniştri au apreciat oportunităţile oferite de programul de burse „Eugen Ionescu”, oferite anual de România, în cooperare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, şi au agreat pentru perioada imediat următoare susţinerea unei întâlniri comune a rectorilor universităţilor din România şi Republica Moldova.
În acelaşi timp, Sorin Cîmpeanu a reiterat susţinerea pe care Ministerul Educaţiei o acordă universităţilor româneşti care doresc să dezvolte extensiuni universitare în Republica Moldova, exprimându-şi satisfacţia pentru succesul de care se bucură în prezent programele de studii oferite de acestea în rândul tinerilor din Republica Moldova.
Acasă Actualitate Protocolul România – Republica Moldova în Educaţie prevede acordarea anual a 2.550 de...