Nicoleta Dumitrescu
Pe lângă faptul că, prin aer, a început să miroasă a primăvară, în lipsa zăpezii ghioceii reușind să-și contureze, nestingheriți, delicatele cupe albe, se pare că, foarte curând, în România sunt șanse să mai miroasă și a altceva. A… normalitate! A normalitate după cele cinci valuri ale pandemiei, previziunea fiind făcută, acum două zile, într-o emisiune televizată, de ministrul Sănătății.
Concret, analizându-se ultimele statistici pe tema covid, se pare că depășirea de 40.000 de infectări pe zi, atinsă acum câteva zile, a generat și un anumit soi de ușurare, în sensul că acest vârf al infectărilor ar urma să mai stopeze din dansul haotic al virușilor, veniți, aproape fără număr, inclusiv pe ultimul val. Care ar fi părerea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila? Acesta apreciază că, dat fiind faptul că numărul persoanelor internate nu mai este atât de mare, inclusiv la ATI, chiar de săptămâna viitoare ar urma să se vadă trendul descendent al pandemiei. Un lucru pe care și-l dorește toată lumea, a punctat ministrul, acesta avansând inclusiv ideea că scăderea intensității valului cinci al pandemiei ar urma să vină la pachet și cu renunțarea la măsurile impuse în timp, chiar la starea de alertă, și să existe și o revenire la normalitate, în perioada următoare. O revenire predictibilă, a nuanțat Alexandru Rafila, ceea ce ar însemna, într-o traducere liberă, că s-ar fi ajuns la concluzia că, deja, pandemiei i se poate anticipa comportamentul, respectiv durata.
Având în vedere că și în alte țări ale lumii restricțiile au început să fie ”înmuiate”, unele state renunțând semnificativ la multe dintre măsurile obligatorii instituite din cauza virușilor care s-au înmulțit la nivel global, specialiștii din străinătate avansând și ei ideea că Omicronii vor da semnalul că, în sfârșit, se va putea spune că pandemia a obosit, era de așteptat ca și în România să se meargă pe aceeași linie. A liniei că pandemia se apropie de final, urmând ca și covidul să devină un fel de ”gripă” sezonieră. Dacă va fi așa sau nu se va vedea, doar timpul urmând să consemneze momentul când, cu adevărat, statele lumii se vor declara…libere de covid!
Cum, însă, speranța moare ultima, e de văzut când anume se va întâmpla și acest lucru, astfel încât, încet-încet, viața să poată reveni la normal. Cu ce sacrificii, din păcate! Întrucât pandemia, cu numeroasele ei valuri, a reușit să răstoarne firescul într-un mod care, cu siguranță, îi va lua foarte mult timp pentru a putea fi reparat. Dacă va putea fi reparat, din păcate! Pentru că această pandemie a reușit, tot din păcate, să arate care erau adevăratele măști ale anumitor persoane, pe care, culmea, au reușit să și le arate și mai bine, chit că erau acoperite cu măștile de protecție!
Pandemia a reușit, astfel, să dezvăluie și măștile de fariseism, de duplicitate, oportunism, populism, individualism, răutate voită, narcisim, de orgoliu prost înțeles, trasându-se și mai puternic o linie de demarcație între purtătorii acestor măști și ceilalți.
Ce se va întîmpla, însă, cu aceștia, odată ce se întrezărește posibila revenire la normalitate după mai bine de doi ani de luptă cu pandemia? Greu de presupus! Oricum, chiar dacă nu și le vor recunoaște, rănile purtării pe chip ale măștilor care au răsturnat firescul tot vor avea efecte, mai devreme sau mai târziu, chit că timpul nu se va mai poate întoarce. Pandemia urmând să fie, astfel, un punct de reper al modului în care măștile de protecție au reușit să scoată la iveală… adevăratele măști!