Col. (r) Petrea Cujbă, vicepreședinte al Asociației Județene „Cultul Eroilor” Prahova

O construcție precum Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ploiești nu putea să nu atragă atenția oricărui trecător, localnic ori venit de aiurea.
Pe la începutul anilor `70, în noaptea de Înviere, toți băieții din bloc am hotărât să mergem „să luăm lumină”.
Pentru mai toți era pentru prima dată când asistam la o astfel de slujbă, mai ales într-o biserică precum Catedrala „Sf. Ioan”. Impresionant, frumos, liniștitor.
Au trecut anii. Aflându-mă într-o zi în fața Catedralei ploieștane, o doamnă mi-a pus o întrebare care părea mai degrabă o rugăciune: „Oare o să mai apuc să intru în această minunată catedrală, că de peste cinci ani se tot lucrează la ea?!”
De atunci au mai trecut zece ani. Încă mai sper că acea doamnă o să poată să se roage la icoanele Catedralei.
Cetățenii judeţului Prahova s-au implicat dintotdeauna în acţiunile de cinstire a eroilor. Astfel, încă din iulie 1918, în condiţiile ocupaţiei germane, fusese organizat la Ploieşti, din iniţiativa „Societăţii Ortodoxe”, un „parastas pios pentru eroii prahoveni căzuţi în împrejurimile Ploieştilor şi aiurea, pentru apărarea ţărei”.
Știm despre Catedrala „Sf. Ioan” că începutul se situează în anii 1810-1811. O etapă importantă în istoria bisericii începe însă în 1922, la inițiativa generalului Ioan Popescu, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul,” pentru modul cum a condus Divizia 13 Infanterie în Bătălia de la Mărășești. Cinstirea vitejiei prahovenilor şi ploieştenilor – afirma acesta la 26 aprilie 1922 – trebuia făcută „printr-un monument bisericesc, care să vorbească mai mult sufletului românesc decât orice altă coloană de marmură sau statuie din bronz” și să fie „ca un Panteon al Vitejiei românești”.
Într-un document expus pe un tetrapod în partea stângă a naosului, sunt consemnate diferitele reparații și lucrări de restaurare: „Între 1977 – 1986, s-au făcut consolidări la turlele mici și exterior. La 1 august 1986 s-au început lucrările de reparare a acoperișului și a turlei mari și s-a trecut la restaurarea corpului Sfântului locaș și apoi a picturii murale.”
Pisania montată pe peretele de vest, în 1971, precizează: „… În anul 1923, s-au pus temeliile clopotniței actuale și s-a hotărât atunci – prin consensul unanim al reprezentanților autorizați ai obștei enoriei orașului, județului și țării – să se ridice o nouă biserică și să fie socotită de-a pururi: CATEDRALA MONUMENT AL EROILOR PRAHOVENI DIN RĂZBOIUL DE ÎNTREGREA NEAMULUI.
[…] Fie ca pilda eroilor în amintirea cărora s-a edificat acest monument să constituie pentru totdeauna izvod de înțelepțire și îndemn de dăruire pentru neam și pentru lege.”
Locuitorii judeţului Prahova s-au implicat mereu în acţiunile de cinstire a eroilor. Să ne amintim că ploieștenii au fost primii români care au prețuit lupta cetățenilor pentru cucerirea și exercitarea libertăților publice, gândind la așezarea pe un soclu a simbolulului Libertății și tot ei au fost cei dintâi care au ridicat, pe un piedestal dedicat eroilor din Războiul de Independență, coloana Zeiței Victoria.
Iată de ce, readucând în atenție Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”, încercăm să contribuim la menținem trează a dragostei pentru eroii neamului şi a respectului faţă de istoria glorioasă a prahovenilor și a românilor. Împreună, putem să ajutăm la încheierea cât mai grabnică a lucrărilor care se execută la acest „monument al recunoştinţei prahovene”, ridicat ca simbol al conştiinţei de neam şi a măreţelor idealuri naţionale.
Voi, cei care veți trece pe lângă acest locaș sfânt, OPRIȚI-VĂ O CLIPĂ !
„Opriți-vă o clipă năvalnici trecători,
Voi ce striviți în cale nevinovate flori,
Opriți-vă o clipă, urmașilor voioși,
Trecutul vă recheamă spre morții glorioși…”
Cetățenii care doresc să fie parte a acestui demers pot depune suma dorită în Cutia pentru monument existentă la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, sau în conturile speciale deschise la B.R.D. Ploiești, de către Societatea Culturală „Ploiești Mileniul III”.
Stimați ploieșteni și prahoveni,
Să ne unim pentru finalizarea într-un timp cât mai scurt a acestui proiect de suflet românesc, închinat cinstirii eroilor neamului !