Petrolul a ”terminat” prima parte a pregătirii de iarnă, desfășurată în țară, cele două jocuri amicale desfășurate în acest interval neaducând vreo victorie pentru elevii lui Nicolae Constantin. E drept, nici înfrângere nu a fost, ambele jocuri de verificare încheindu-se la egalitate. După 1-1 cu Astra, Petrolul și Unirea Slobozia au încheiat nedecis, 0-0, meciul disputat la Blejoi. Pentru „lupi” a fost ultimul test programat înaintea plecării în cantonamentul din Turcia.
Partida dintre cele două colege de eșalon s-a terminat cu o remiză „albă”, un scor conform, de altfel, cu evoluția ostilităților pe parcursul celor 90 de minute. Petroliștii au acuzat mai multe probleme de efectiv, infirmeria fiind plină, cum se spune, jucători precum Valentin Țicu, Mihai Velisar, Mario Bratu, Viorel Lică și Dragoș Gheorghe fiind menajați după ce, pe parcursul ultimelor zile, au acuzat diverse probleme medicale, în vreme ce Simon Măzărache nu este refăcut complet, iar indisponibilitatea lui Silviu Pană este una de lungă durată. În schimb, Nicolae Constantin a propus o noutate în formula de start, titularizându-l pe portarul Sebastian Moroz, cel care s-a despărțit în această iarnă de Astra Giurgiu și va merge, cu Petrolul, în stagiul din Antalya. În vârstă de 23 de ani, Moroz a bifat 45 de minute în testul de astăzi, având două intervenții bune, spre finalul primei reprize, atunci când s-a opus cu succes la șuturile lui Cruceru (42) și Greu (43).
Pentru Petrolul au jucat, în prima parte, Moroz – Pîrvulescu, Meijers, Huja, Olaru – Cebotaru, Chindriș – Constantinescu, Tucaliuc, Saim Tudor – Diarra. După pauză au intrat Avram – Duță, Meijers, Huja, Tolea – Boțogan, Seto, Prejmerean, Saim (75 D. Ilie) – Coman, Jarovic.
Unirea Slobozia a prezentat, cu Petrolul, următorul efectiv: Gurău (Poiană 46) – Fl. Ibrian (Dorobanțu 65), I. Dinu, Perju (Gab. Lazăr 46), C-tin. Toma (D. Mihai 55) – Coadă (Mih. Lemnaru 65), Cruceru (Trașcu 46) – Afalna (Bolohan 46), Silaghi (Gîrbăcea 70), Greu (Gherghiceanu 46) – Seb. Ivan (Gulceac 46).
Ieri, cu o cursă charter, ploieștenii au schimbat România cu Turcia, plecând spre Antalya. Pe parcursul stagiului din Turcia, formația lui Nae Constantin va disputa și patru jocuri de verificare, trei fiind deja stabilite, cele cu SKA Rostov, Metalist Harkov și Spartak Moscova-2.

Concluziile lui Nae

Antrenorul ploieștean Nae Constantin a tras concluziile după prima perioadă de pregătire a Petrolului, părerea sa fiind că: ”Suntem la nivelul la care trebuie să fim.. Din păcate, terenurile nu sunt destul de bune, încercăm să ne adaptăm. Au survenit și niște accidentări, am preferat să menajăm mai mulți jucători, dar, una peste alta, suntem ok. Unele probleme ale jucătorilor sunt mai noi, altele mai vechi. Eu cred că sunt normale, dacă ținem cont că ne-am antrenat o zi pe sintetic, o zi pe teren înghețat, o zi mai dezghețat. Sunt lucruri normale pentru vremea asta, de aia e bine că reușim să plecăm în cantonament. O să avem terenuri bune, două săptămâni bune în care să ne pregătim. Nici nu contează adversarii pe care îi vom întâlni acolo. Important e că mergem să ne pregătim pe teren bun aproape două săptămâni și jucăm patru meciuri foarte bune”, a spus Nae Constantin.
Acesta nu se arată îngrijorat că jucătorii săi au reușit să marcheze o singură dată în cele două amicale cu formații care vor juca în play-out-ul Ligii 2.
”Desigur că aș vrea ca la fiecare joc să marcăm, dar întâlnim adversari, toate echipele sunt organizate, diferite niveluri de pregătire. O să vină și golul cu siguranță, avem trei atacanți buni și sunt sigur că la momentul jocurilor oficiale o să-l găsim pe cel care să înscrie”.

Moroz în loc de Cebotari

În lotul care a plecat în Turcia se află și Sebastian Moroz (23 de ani), portarul care a surprins plăcut cu evoluția sa din acest sezon la Astra, în care a apărat în 15 din cele 16 meciuri de Liga 2.
Moroz s-a adresat Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, care, după mai multe amânări, a constatat joi, 27 ianuarie, încetarea raporturilor contractuale ale jucătorului reclamant cu pârâta Astra. Acesta a semnat cu Petrolul și va concura pentru postul de titular cu Raul Avram (28 de ani), utilizat în toate cele 16 meciuri din acest sezon, în unul fiind schimbat în ultimele minute pentru a debuta și Andrei Jercălău (16 ani). Nicolae Cebotari, celălalt portar pe care Petrolul l-a avut în prima parte a sezonului, s-a despărțit de echipă.
Fundașul stânga Mihai Velisar, readus definitiv de la Gaz Metan Mediaș, mijlocașul stânga Dragoș Gheorghe, adus sub formă de împrumut de la Astra, fundașul bulgar Georgi Pashov (31 de ani, trebuie să-și rezolve mai întâi situația financiară cu Academica Clinceni, ultima sa formație) sunt noutățile lui Nae.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)