Prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție, Compania Electrica Furnizare a ținut să aducă o serie de clarificări cu privire la situația facturilor emise în ultima perioadă a anului trecut, respectiv 1 noiembrie- 31 decembrie 2021. Astfel, menționând că respectă legea, compania a ținut să precizezeze că ”punând pe primul loc protejarea clienților”, implicit stornarea și recalcularea facturilor aferente consumului din lunile menționate s-au înscris în același demers. ”În linie cu o politică orientată spre client, Electrica Furnizare a depus eforturi majore, deși cu impact negativ în rezultatele financiare pentru primele 9 luni ale anului 2021, pentru a-și păstra angajamentele față de clienții săi, menținând prețurile din ofertele acceptate de către aceștia pe parcursul anului trecut, chiar dacă prețul de achiziție a energiei de pe piețele angro a crescut cu aproximativ 400% în 2021 față de anul precedent. Tot în acest spirit, Electrica Furnizare și-a informat constant clienții cu privire la stadiul aplicării măsurilor de compensare și plafonare. La momentul începerii perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare și compensare, aproximativ 99% din portofoliul de clienți casnici beneficiau deja de un preț sub cel plafonat, respectiv 1 leu/kWh, motiv pentru care, în lunile noiembrie și decembrie 2021, nu se încadrau pentru a li se aplica măsura plafonării. Totodată, aproximativ 700.000 de clienți nu au fost eligibili pentru a deveni beneficiari ai măsurii de compensare. În prezent, facturile emise de compania Electrica Furnizare conțin mențiuni cu privire la facilitățile oferite de lege pentru toți clienții care întrunesc condițiile de eligibilitate. Pentru clienții care întrunesc criteriile de eligibilitate, în facturile cărora nu s-au regăsit măsurile de compensare și plafonare aferente lunilor noiembrie – decembrie 2021, au fost emise facturi de stornare și, totodată, s-a început procesul de refacturare astfel încât facilitățile acordate să se regăsească în facturi. Clienții sunt asigurați de faptul că nu li se vor percepe penalități pentru perioada noiembrie – decembrie 2021 și nici nu vor fi deconectați pentru eventuala neplată aferentă”, se menționează în comunicatul de presă transmis de Electrica. Pe de altă parte, s-a mai menționat faptul că, în ceea ce privește informarea clienților, compania a creat o pagină dedicată cu privire la facilitățile acordate consumatorilor de energie electrică și gaze naturale, pagina putând fi accesată utilizând linkul: https://www.electricafurnizare.ro/cms/comunicate-de-presa/2021/compensare-plafonare-facilitati/.