N. Dumitrescu
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a primei tranșe – în valoare totală de 41.997.515,16 lei – din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022. Fondurile repartizate sunt aferente consumului de gaze naturale din lunile noiembrie și decembrie 2021, alocate în baza solicitărilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până în momentul de față, urmând ca, așa cum a mai precizat ministrul, la cererea administrațiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe. De altfel, în acest context, ministrul Cseke Attila a ținut să menționeze: ”Sprijinim, prin această măsură, cetățenii și autoritățile locale la plata facturilor pentru încălzire. Încurajez autoritățile locale eligibile, care au sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, produsă pe bază de gaze naturale, să depună solicitări pentru alocarea de fonduri”. Printre localitățile care au fost considerate eligibile ca să primească prima tranșă din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice pentru acest sezon rece s-a numărat și Ploieștiul, alături de Arad, Bacău, Oradea, Brașov, Constanța, Giurgiu, Odorheiu Secuiesc, Gheorghieni, Iași, Sibiu, Timișoara, Tulcea, Bârlad și Focșani, pentru toate aceste orașe fiind alocată suma totală de 26.434.682,70 lei, aferentă lunii noiembrie 2021, din care municipiul Ploiești a primit 4.276.764,36 lei. Pentru luna decembrie 2021 au fost eligibile alte patru orașe din țară, cu mențiunea că Legea bugetului de stat pe 2022 prevede alocarea a 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare. Reamintim faptul că, și în luna noiembrie a anului trecut, Ploieștiul s-a regăsit printre localitățile din țară care au primit fonduri pentru alimentarea cu energie termică. A fost vorba despre suma de 33.026.000 de lei, care a fost alocată din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului României, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a populației. Și atunci, alocările financiare guvernamentale menționate au fost acordate la solicitarea administrației locale, în vederea asigurării resurselor financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori. Reamintim că primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a declarat, de fiecare dată când a avut ocazia, că este optimist în ceea ce privește răspunsul guvernanților în alocarea acestor fonduri, precizând că nu vor exista sincope în asigurarea agentului termic pentru cele 55.000 de apartamente din oraș – în care locuiesc aproape 120.000 de ploieșteni – care sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire din oraș. Acesta a mai adăugat și faptul că, deși Veolia a reziliat contractul, ploieștenii nu vor plăti majorări la agentul termic, menținându-se același tarif ca iarna trecută, adică prețul local de referință de 222,49 lei/Gcal, iar persoanele cu o situație financiară precară vor beneficia, ca și în anii trecuți, de ajutoare de încălzire.
Pe data de 27 octombrie 2021, Veolia Energie Prahova a anunțat, în mod oficial, rezilierea Contractului de delegare prin concesiune în baza căruia se ocupă de serviciul de alimentare cu energie termică în Ploiești, dar că va asigura continuitatea furnizării cu apă caldă și încălzire către ploieșteni, cu mult peste cele 90 de zile stabilite contractual, încetarea contractului urmând să aibă loc la data de 31.03.2022, când sezonul rece va fi închis legal.