V. S.

După perioada de la finalul anului 2021, în care numărul cazurilor de coronavirus a scăzut, așa cum era de așteptat, rata de infectare a început să crească din nou, după Sărbătorile de Iarnă. Potrivit datelor oficiale, patru localități prahovene erau ieri, 11 ianuarie, în scenariul roșu, după ce s-a depășit rata de trei cazuri la mia de locuitori.
Conform Direcției de Sănătate Publică Prahova, pe primul loc se afla orașul Sinaia, care a ajuns la 4,48 cazuri la mie, urmat de comuna Valea Doftanei, cu 3,97 cazuri la mie, de comuna Cornu – cu 3,62 la mie și de orașul Azuga – cu 3,04 cazuri la mie. Municipiul Câmpina trecuse în scenariul galben, cu 1,58 la mie, în timp ce Ploieștiul era încă în zona verde, cu 1,41 cazuri diagnosticate oficial la mia de locuitori.