Giorgiana Radu-Avramescu

 

E liniște! Parcă prea apăsătoare, dar firească până la urmă după entuziasmul multora care de curând și-au luat rămas bun de la anul 2021. Satul se odihnește acum. Contabilizarea celui lăsat în urma lui 2022 a ieșit pentru toți cu plusuri și minusuri. Cu bucurii și tristeți. Cu speranțe și rămas bun. Timpul șade, dar noi avem datoria să înaintăm prin el, indiferent de-i furtună, ori soare.
Dincolo de trăirile personale ale fiecăruia, de eșecuri sau izbânzi, ceva ne-a legat și ne-a distanțat în același timp pe toți. Pandemia de coronavirus, care pentru al doilea an a dirijat viețile tuturor, de la un capăt la altul al planetei.
„Covidul nu este doar o catastrofă medicală, Covidul este o catastrofă umanitară care ne distanțează”, a spus marele muzician Daniel Barenboim, în curând octogenar, care a dirijat concertul de Anul Nou de la Viena, difuzat ca în fiecare an de TVR. Da, coronavirusul a pus multe opreliști, ne-a ținut departe unii de ceilalți, dar iată că altceva a unit și de astă dată. Muzica. Dacă, anul trecut, orchestra a cântat unei săli goale, astăzi, o mie de oameni din colțuri diferite ale lumii s-au bucurat de minunatul spectacol, iar alți cincizeci de milioane de telespectatori din întreaga lume l-au putut urmări datorită celor aproape o sută de posturi de televiziune care l-au transmis.
Când ceva separă, există altceva și mai puternic care unește. Anul acesta, muzica familiei Strauss a unit, a bucurat, a mângâiat, a adus speranță. Și cum am putea supraviețui fără speranță?
În fiecare an sperăm că va fi mai bine, mai ușor. Ne dorim ca societatea în care trăim să reflecte evoluție și nu invers, apoi tot sperăm ca oamenii de care depind viețile noastre să privească mai atent spre noi, „victimele” deciziilor lor, iar interesele personale să nu le depășească atât de mult pe cele naționale. Și câte nu nădăjduim să se schimbe în jurul nostru, în țara noastră?
Dar, așa cum pretindem de la ceilalți, trebuie să și oferim pe măsură. Bunătate, înțelepciune, îngăduință. E greu să deții astfel de virtuți, în astfel de vremuri. Merită totuși încercat. Binele începe cu noi, ca și răul. Să pornim frumos, cu generozitate și eleganță în anul ce ne stă înainte. Sănătatea să ne fie din belșug, căci pe celelalte le vom desluși! Doamne ajută!