CSM Petrolul Ploieşti – CSM Târgu Jiu, astăzi, ora 18:45, Sala „Olimpia”
Echipa de baschet masculin CSM Petrolul Ploieşti începe noul an pe teren propriu, în această seară, în Sala „Olimpia”, primind vizita formaţiei CSM Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a 13-a din sezonul regulat al Ligii Naţionale. Elevii antrenorului Mihai Popa vor încerca să debuteze cu dreptul în noul an şi să oprească seria de şapte înfrângeri consecutive pe care au înregistrat-o în finalul anului trecut.
Echipa ploieşteană a bifat un singur succes pe teren propriu în cinci partide disputate, în acest prim sezon petrecut în eşalonul de elită al baschetului românesc. În schimb, are trei victorii în cele şapte partide disputate în deplasare, înregistrând, astfel, în total, patru succese şi opt înfrângeri, la fel ca şi adversara din această seară.
CSM Târgu Jiu are, de asemenea, o serie negativă, pierzând ultimele două meciuri disputate anul trecut, iar în deplasare a obţinut două victorii în cele cinci partide disputate până acum.
În ultima etapă din 2021, CSM Petrolul a cedat, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, scor 109-111, după un meci cu trei reprize de prelungiri, înainte de Crăciun (19 decembrie), în vreme ce CSM Târgu Jiu a cedat, pe teren propriu, cu CSM Focşani, scor 73-78, partidă disputată pe 18 decembrie.
Conform ultimelor reglementări, accesul publicului este gratuit, în limita a 50% din capacitatea sălii, şi este permis:
– persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid CERTIFICAT pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Andrej Magdevski, desemnat cel mai bun baschetbalist macedonean în 2021
Conducătorul de joc al CSM Petrolul Ploieşti, Andrej Magdevski, a fost declarat cel mai bun baschetbalist macedonean al anului 2021! Federaţia de Baschet din Macedonia de Nord şi-a desemnat laureaţii în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Skopje, la care însă sportivul clubului ploieştean nu a putut participa, el aflându-se în România.
În vârstă de 25 de ani (va împlini 26 pe 14 ianuarie 2022), Magdevski a fost recompensat pentru un sezon 2020-2021 foarte bun, la capătul căruia a câştigat atât cupa, cât şi campionatul Macedoniei de Nord, cu MZT Skopje. În stagiunea precedentă, în care a fost declarat MVP al finalei cu KK EuroNickel 2005 Kavadarci, Andrej a avut medii de 19.6 minute/meci, cu 10.4 puncte, 4.3 pase decisive şi 3.5 recuperări/meci.