Violeta Stoica

Impunerea noii organigrame a Consiliului Județean Prahova, demarată într-o primă fază în noiembrie 2020, nu a reușit nici în 2021. Instanțele le-au dat dreptate angajaților care au acționat instituția în judecată. Însă, în cursul anului care se încheie acum, CJ a avut mână bună, se pare, la SF-uri! Contracte de milioane de lei au fost încheiate pentru realizarea studiilor de fezabilitate sau a unora de oportunitate, documentații care ar trebui, în mod normal, să fie urmate de contracte de proiectare și de execuție și, ulterior, de finalizarea obiectivelor pentru care s-au făcut aceste documentații. Până acolo, însă, e drum lung, iar – dată fiind valoarea imensă a presupuselor investiții – finanțarea nu se știe foarte concret de unde va veni.
Cel mai scump studiu de fezabilitate pentru care este încă în derulare procedura de atribuire este cel destinat elaborării Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseului Azuga-Bușteni-Gura Vitioarei, prin accesibilizarea golului alpin Munții Baiului și a drumurilor județene DJ102I, DJ 101T, DJ 102, DJ 100G. Valoarea estimată a SF-ului este de 3,29 milioane de lei, iar în luna ianuarie 2022 ar trebui să se finalizeze și evaluarea financiară a celor cinci oferte depuse.
Un contract de 2,1 milioane de lei a fost încheiat de Consiliul Județean Prahova pentru elaborarea SF-ului destinat variantei ocolitoare Bănești-Valea Doftanei, iar un alt contract pentru studiul de fezabilitate al variantei ocolitoare Azuga – Bușteni a fost parafat la valoarea de circa 807.000 de lei. Câte 350.000 de lei au costat și SF-urile pentru centurile ocolitoare ale localităților Păulești și Mizil.
O valoare puțin mai mare – 375.000 de lei – are și contractul pentru elaborarea unui studiu de oportunitate aferent implementării proiectului Aplicație online integrată pentru promovarea județului Prahova N.O.I. – Națiune, Origine, Identitate în județul Prahova.
În derulare, la final de an, sunt alte trei proceduri de achiziție a altor studii de fezabilitate: al unui complex sportiv, al unui bazin olimpic și al unui patinoar, toate acestea fiind prevăzute să apară pe un teren din comuna Bărcănești.
Unul dintre studiile de fezabilitate vizează bazinul olimpic de înot. Cum justifică autoritatea județeană această investiție, conform informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice: „Sportul are o contribuție substanțială la realizarea actului educațional, prin promovarea codului eticii sportive, care consemnează nu numai participarea la activitatea sportivă într-un mediu ecologic, dar și într-un climat moral care să îi deprindă pe participanți să aprecieze și să aplice principiile eticii”. Valoarea estimată a achiziției studiului de fezabilitate pentru ipoteticul bazin de înot este de 210.084,97 lei fără TVA.
A doua procedură are în vedere construirea unui complex sportiv, în aceeași zonă din Bărcănești, pe un teren care îi aparține Consiliului Județean Prahova. Și în acest caz, prezentarea investiției este de… poveste. „Complexul Sportiv este de 16.000 de locuri și reprezintă o necesitate devenită stringentă pentru municipiul Ploiești și localitățile învecinate, oraș aflat după populație în primele 10 orașe, oraș dinamic și cu cel mai mare potențional investițional, aflat la distanță mică de capitala țării, București. Destinația clădirii este cea de sală polivalentă, utilizarea preponderentă fiind cea pentru competiții sportive cu public. Clădirea se va preta însă și pentru alte tipuri de activități cu public larg, în special concerte, expoziții și târguri”. De această dată, valoarea estimată a SF-ului este de 504.200 de lei fără TVA.
Iar un al treilea SF – patinoarul din aceeași zonă din comuna Bărcănești. Și în acest caz, valoarea studiului a fost evaluată la aproape 300.000 de lei.
Doar timpul ne va dovedi ce se va alege de toate aceste documentații și dacă se vor concretiza în obiectivele care apar pe hârtie, în toate studiile de fezabilitate pentru care s-au încheiat contracte pe parcursul anului 2021.