V. Stoica
De mai multă vreme, la Ploiești se vorbește despre montarea de camere de supraveghere la platformele gospodărești, acolo unde munții de gunoi au fost parte din peisajul urban, în acest an și nu numai.
Primăria Ploiești a finalizat procedura de achiziție, prin cumpărare directă, a serviciilor de proiectare și execuție a unui sistem de supraveghere video pentru 35 de puncte de colectare a deșeurilor și pentru alte zone considerate “nevralgice” de pe raza municipiului Ploiești. Potrivit documentației de atribuire, contractul, încheiat la valoarea de 27.000 de euro fără TVA, ar trebui să conducă la reducerea încălcării regulilor de colectare și colectare selectivă, dispariția fenomenului de vandalizare și a depozitării abuzive a deșeurilor, precum şi îmbunătățirea serviciilor publice sociale și de mediu, prin diminuarea/eliminarea situațiilor problematice referitoare la colectarea și depozitarea deșeurilor în Municipiul Ploiești.
Potrivit autorității contractante, “pe parcursul desfășurării serviciului de salubrizare în Municipiul Ploiești, una dintre problemele sistemice recurente, a cărei rezolvare este esențială pentru buna desfășurare a serviciului, este aceea a modului de conformare al utilizatorilor serviciului la obligațiile legale de colectare și colectare separată a deșeurilor, de utilizare corectă a recipientelor de colectare sau de depunere a deșeurilor doar în locurile permise de legislație sau de regulamentul serviciului public de salubrizare. Din activitatea de monitorizare a serviciului, s-a constatat faptul că absența supravegherii punctelor de colectare a deșeurilor municipal conduce la nerespectarea obligațiilor legate de colectarea corectă a deșeurilor de către utilizatorii serviciului. Pornind de la această constatare, în condițiile în care nu există un sistem de supraveghere video pentru punctele de colectare deșeuri, s-a concluzionat că este necesară realizarea unui sistem de supraveghere video la punctele de colectare a deșeurilor municipale”.