George Marin
Sultan Hamzaev nu zice el rău ce zice – crede domnia sa – în nostalgia leninească și stalinistă de care dă dovadă expunându-și ideile. Puternic impresionat după ce a vizitat mausoleul lui Lenin, a avut o străfulgerare în timp ce se frământa de ce naționala Rusiei a lipsit de la Campionatul European, ședința Dumei de Stat propunând alte subiecte de rang secund, în opinia parlamentarului rus. Eu vă spun că echipa Rusiei a lipsit, în primul rând, pentru că nu s-a calificat, la fel ca și echipa noastră, a României. Apoi, de s-ar fi calificat, nici nu s-ar fi chemat „Rusia”, ci „echipa Federației Ruse de Fotbal”, ca să ne exprimăm corect în raport cu sancțiunile dictate tuturor echipelor reprezentative care provin din Federația Rusă, pe motivul bine cunoscut al cazurilor de dopaj „industrial”.
Tavarîșci Hamzaev este decis să se taie în carne vie și vine cu o propunere legislativă: cine joacă prost la echipa națională să fie sancționat! Da, da! Păi ce, ne face de râs, așa, și pe noi să nu ne doară? Să fie sancționat dacă joacă prost, dacă jocul respectivului nu mulțumește fanii! Sancțiune democratică, tovarăși! Să ascultăm de glasul opiniei publice, tovarăși!
Ce treabă am eu cu Hamzaev, vă întrebați? Vă răspund imediat, nu înainte de a vă relata o mică istorioară. În anii de dinainte de…, de acel decembrie de demult, am văzut o scenă la fel de „democratică”, pe vechiul stadion „Progresul”, chiar înainte ca tribunele metalice ale acelui stadion să „plece” la terenul „Florea Dumitrache” din Complexul Dinamo, acolo unde s-a mutat, ulterior, Victoria. În meciul pomenit, arbitrul a arătat cartonașul roșu unui jucător și l-a poftit afară din teren în brânci aplicat cu propriile sale mâini, adică acelea dintre care una ducea fluierul la gură. Se întâmpla într-un meci Victoria – Gloria Buzău și eliminatul nu era de la Victoria, condusă, la acel moment, de cel care astăzi este supranumit „oracolul de la Bălcești”, fost la Ligă și, cu nu multă vreme în urmă, cerut consecvent „la brutărie” de către galeriile echipelor. Îi știu și pe arbitru și pe eliminat, dar aici nu are relevanță numele lor. Important este că se consfințise prima sancțiune democratică transpusă în viață chiar de către arbitru ca răspuns la reclamația opiniei publice, iar omul în negru aplica de fapt corecția cerută. Ce mai conta că opinia publică era pitită sub epoleți….
Tot nu ați văzut legătura? V-o dezvălui eu mintenaș. Am petrecut o vreme în Rusia. În Rusia aceea rămasă Rusia, nu cea oarecum europenizată, cu Moscova, Leningrad (pe stil vechi) sau Kaliningrad. Timpul petrecut în estul foarte îndepărtat al Rusiei mi-a fost de ajuns ca să înțeleg câte ceva din ceea ce se întâmplă acolo. M-am lămurit, cred eu, cum a fost posibil să ne vină „lumina”, nouă, românilor, dintr-o lume în care Lenin se ridicase cu 90 de ani în urmă, nu murise și nici măcar nu avea de gând sa moară. Nu uitați că, la noi, lumina a venit de la Răsărit și a dăinuit vreme de vreo 45 de ani și parcă mai pâlpâie după ce a adus și a răspândit prin toate cotloanele vieții idei ca aceea izvorâtă din profunzimea gândirii cu care se laudă tavarîșci Hamzaev, idei de care nu prea scăpăm nici în ziua de astăzi. Dar, de va fi să mai vină asemenea lumină aducând asemenea idei, s-ar putea să orbim de tot. Așa că ar fi bine să ne luăm și să purtăm ochelari de protecție. De protecție, nu de cal!
