Potrivit informațiilor făcute publice pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, incluse la categoria „Politici familiale”, incluziune şi asistenţă socială, în anumite situații, familiile pot beneficia și de alocație complementară. Astfel, beneficiază de alocația familială complementară familiile formate din soț, soție și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună și care realizează venituri nete pe membru de familie de până la salariul minim net pe economie. Pentru stabilirea acestui sprijin financiar, în termen de 15 zile, primarul dispune efectuarea anchetei sociale pentru verificarea situației de fapt, iar în termen de 5 zile de la efectuarea acestei anchete, primarul emite dispoziția de aprobare/respingere pe care o comunică atât solicitantului alocației, cât și direcției pentru dialog, familie și solidaritate socială. Dacă sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate, dreptul la alocația familială complementară se stabilește prin dispoziția scrisă a primarului și se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii. Cuantumul alocației familiale complementare, prevăzut la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2003, modificată prin Legea nr. 236/2008, este de: 50 lei pentru familia cu un copil; 60 lei pentru familia cu doi copii; 65 lei pentru familia cu 3 copii; 70 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii. ”Pentru familiile beneficiare de ajutor social în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul alocației familiale complementare se majorează cu 25%”, se arată în informațiile făcute publice de către ministerul menționat. În cazul în care intervin modificări cu privire la componența familiei și/sau a veniturilor realizate de membrii acesteia, titularul alocației familiale complementare are obligația ca, în termen de maximum 5 zile, să comunice în scris primarului modificările intervenite, acesta solicitând modificarea cuantumului dreptului printr-o nouă cerere însoțită de acte doveditoare privind modificările intervenite. Modificarea cuantumului se face începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.
De precizat, pentru copiii de vârstă școlară, familiile beneficiare de alocație au obligația să prezinte primarului, din 3 în 3 luni, dovada frecventării cursurilor.