Luiza Rădulescu Pintilie
Chiar în aceste zile, un sondaj privind încrederea românilor în instituţiile statului aşază Biserica pe locul trei, după Armată şi cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură al ţării –
Academia Română, două instituţii de prim rang în care de asemenea se regăsesc slujitori întru duhovnicie. În duminica dinaintea Naşterii Domnului eu am desluşit, ca jurnalist şi ca om, cu propriii ochi şi am simţit cu propria inimă, prin credincioşii Parohiei „Sfinţii Voievozi” din Urlaţi, într-o biserică pe cât de mare pe atât de neîncăpătoare, dovada unei asemenea îmbisericiri întru evlavie, întru nădăjdea de a găsi sprijin şi călăuzire în cele ale vieţii.
În prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, însoţit de diaconul Andrei Duţă, prahovean de origine, a fost săvârşită în frumosul lăcaş Sfânta Liturghie şi a fost oficiată o slujbă de comemorare întru pomenirea preotului iconom stavrofor Pârvu I. Gheorghe, acela care „cu timp şi fără de timp” s-a aflat în slujba acestei comunităţi vreme de 33 de ani din cele peste şase decenii de slujire preoţească şi care a trecut de curând la Domnul, pe 16 noiembrie, chiar la începutul Postului Naşterii Domnului.
Înălţătoare cu totul şi deopotrivă pătrunzătoare au fost toate momentele binecuvântării arhiereşti de sub bolta cu sfinţi, emoţionantă însoţirea în rugăciune şi închinare a soborului de preoţi şi diaconi cu oameni de toate vârstele, de la prunci purtaţi în braţe la oameni ajunşi în târzia toamnă a vieţii, vibrante răspunsurile la Sfânta Liturghie date de membri ai Corului bizantin ,,Tronos” al Catedralei Patriarhale, plin de învăţătură cuvântul prin care Preasfinţia Sa Părintele Timotei Prahoveanul a explicat importanţa textului scripturistic de la Sfântul Apostol şi Evanghelic Matei care prezintă genealogia Mântuitorului, atât de serafică întreaga atmosferă cu care grupul vocal ,,Mândrele de la Ploiești” – creat şi condus de profesoara Adela Dumitrache, ea însăşi cunoscută interpretă de folclor – a învăluit oameni şi sfinţi, cântând colinde româneşti tradiţionale şi înveşmântate în costume populare de-o frumuseţe care n-a trecut neobservată. În mesajul transmis la slujba de înmormântare,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, spunea „Părintele Gheorghe Pârvu rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut un păstor harnic, care a slujit Biserica aproape șase decenii, părinte erudit, înzestrat cu darul blândeții și duhovnic apreciat”. La slujba sa de pomenire din ultima zi în care s-au putut săvârşi astfel de slujbe înaintea Praznicului Naşterii Domnului, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe, familiei preotului răposat i-au fost înmânate, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „Diploma omagială şi Medalia comemorativă a anului 2021 – post mortem”, ca semn de preţuire pentru cel care şi-a dedicat întreaga viaţa slujirii lui Dumnezeu şi turmei încredinţate lui spre păstorire. Iar dincolo de această recunoaştere oficială, fiica preotului, Mihaela, fiul său Cristian, nora şi nepotul au trăit mângâierea de a vedea cât de preţuit şi de respectat le-a fost, ca om şi ca preot, părintele plecat să se întâlnească, în ceruri, cu buna lor mamă şi bunică, preoteasa Maria, prea devreme urcată la ceruri. Aşa cum emoţionantele şi frumoasele cuvinte rostite de preotul Ionuţ Negoiţă – protoiereu al Protoieriei Urlaţi, de preotul Tănase Petroni, dimpreună cu care – alături de preoţii Manuel Mihai Radu şi Ion Gheorghe – şi-a onorat misiunea duhovnicească preotul pomenit, vorbind despre îndelungata sa şi fără de preget slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor pe care a dovedit-o încât nu a lăsat să treacă nicio zi în care să nu îmbrace reverenda şi să nu intre în sfântul lăcaş ori, mergând şi douăzeci de kilometri pe jos, la sfinţiri de biserici şi binecuvântarea caselor oamenilor care îl primeau cu drag, ca pe un părinte, rămân mărturie a răsplatei de apreciere de care continuă să se bucure aici pe pământ preotul ridicat la ceruri, lângă „tronul împărătesc”, cum spunea în versurile sale, al căror har de scriere l-a avut. Şi, după cum rostea, cu căldură, lângă crucea ce îi stă acum la căpătâi preţuitului părinte – chiar în curtea bisericii „Sfinţi Voievozi” – preotul Tănase Petroni, însuşi Dumnezeu l-a chemat ca să-l răsplătească pentru râvna sa şi pentru toate câte a săvărşit pe acest pământ, aşezându-l să slujească la altarul ceresc. De altfel, nu puţini preoţi şi-au alăturat glasurile rostitoare de „veşnică pomenire” pentru preotul care unora le-a fost mentor, după cum ei înşişi au mărturisit, iar alţii pot găsi, la rându-le, în duhovnicia şi omenia sa, model demn de urmat. Şi cum părintele Pârvu Gheorghe avea mereu un cuvânt bun şi luminos despre preoţii alături de care s-a aflat în diverse împrejurări de viaţă şi de slujire, amintindu-i cu bucurie, iată numele acestora: preotul Daniel Stoica (Ploieşti), preotul Gheorghiţă Spătaru (Podgoria), preotul Georgian Ştefan (Plopu), preotul Alexandru Croitoru (Mizil), preotul Romulus Ardeleanu (Mizil), preotul Ionuţ Voinea (Valea Crângului), preotul Andrei Alexandrescu (Ciorani), preotul Ionuţ Petru, de prin părţile Moldovei şi diaconul Ionuţ Lucian Neagu, hirotonit preot, într-un asemenea înălţător moment, pentru parohia Bumbăcari-Bucureşti.
…”Mut doarme-n veci păstorul care/ Smulgea din lumi celeste-a lui cântare/ Cântarea lui pe-aripi de Serfimi /Să fie-mbrăţişat de Heruvimi/ C-a fost un slujitor al lui Hristos/ Cu dragoste de oameni, din prisos;/ El, cu răbdarea-i multă a învins/ Ca un părinte blând, cu părul nins”, a scris, bun mânuitor al cuvintelor, chiar părintele Gheorghe Pârvu în cartea sa „Viaţă şi duhovnicie”, în poezia intitulată „Epitaf la mormântul preotului Pârvu I. Gheorghe”.
Au rămas însă vii exemplul său de om şi de „păstor de suflete”, vrednicia sa de ziditor de biserici şi de conştiinţe, glasul său frumos înălţător al cântărilor bisericeşti, erudiţia sa, spiritul său adânc, înzestrat cu un fin umor, zâmbetul său senin, iubirea sa mare faţă de viaţă, de oameni şi de sfinţi, ceea ce e de mare preţ pentru o comunitate. Mai ales în vremurile de acum, ieşite din matca firească şi pentru că oamenii trăitori în ele nu îşi găsesc modele, iar când le află nu le urmează, dezrădăcinându-se şi de cele pământene şi de cele sfinte… Iar aceste modeste rânduri şi iau îngăduinţa de a pune o meritată rază de lumină înspre un om şi un slujitor al bisericii care lasă în urma sa o frumoasă şi valoroasă moştenire de credinţă şi de făptuire întru bine, frumos şi adevăr şi care rămâne o… stea de călăuzire pe drumul de întoarcere la normalitatea pe care o dorim cu toţii.
