Societatea Culturală ,,Ploiești – Mileniul III” împlinește în acest an două decenii de existență.
În această perioadă a desfășurat o susținută activitate editorială, având ca principal obiectiv dezvoltarea și susținerea unei fructuoase activități de cercetare monografică și de promovare a valorilor cultural–istorice ale comunității ploieștene și ale județului Prahova, în context naţional, soldată cu publicarea a peste 110 volume, înscrise în proiectul ,,Marea Carte a Ploieștilor”, care se bucură de atenția și aprecierea forurilor academice. Cea mai amplă lucrare este Monografia cu acest titlu, în trei volume, operă colectivă a 27 de autori, cunoscuți și apreciați cercetători din toate domeniile.
Spiritul de implicare laborioasă și non profit caracterizează activitatea zecilor de membri ai societății noastre culturale în proiectele realizate, precum și o susținută colaborare cu instituțiile administrației locale, cu celelalte instituții și societăți din sferele învățământului, culturii, artei, economice și sociale pe plan județean și naţional.
Din nefericire, pe parcursul acestor ani, 23 dintre membrii Societății Culturale s-au stins din viață.
Au lăsat în urma lor opere și contribuții remarcabile în domeniile de activitate, dar și durerea pierderii unor oameni de aleasă Omenie și Demnitate, pe care o resimțim toți cei care le-am fost prieteni și colaboratori.
Pe fondul unui bilanț onorabil al celor două decenii, membrii Societății Culturale ,,Ploiești Mileniul III” își exprimă din tot sufletul recunoștința și regretele eterne față de cei dispăruți, asigurându-i pe aceia care i-au cunoscut şi preţuit, precum și pe familiile lor, că le vom cinsti, în continuare, acelora plecaţi dintre noi, memoria prin înfăptuirea proiectelor în care ne-au fost alături.
Acasă Actualitate In memoriam / Membri ai Societății Culturale ,,Ploiești Mileniul III” decedați în ultimele...