Printre judeţele vizate se află şi Prahova!

Joi dimineaţă, specialişti din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au descins la 103 locaţii din Capitală şi din alte 36 de judeţe, pentru documentarea unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor” și „contrabandă calificată”.
Acţiunea de mare amploare, în care au fost angrenaţi peste trei sute de poliţişti, a avut ca scop scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc care ar fi fost introduse pe teritoriul României, în Bucureşti şi în mai multe judeţe – printre care se numără şi Prahova -, prin intermediul unor firme de curierat rapid.
Potrivit unui comunicat al poliţiei prahovene, descinderile au fost justificate de faptul că „în perioada iulie – noiembrie 2021, o firmă cu personalitate juridică, cu sediul în Ungaria, ar fi comercializat, prin intermediul unui site web, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare (…).
Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi (…), iar din depozitul situat pe teritoriul Ungariei ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.
După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid”.