UEFA a stabilit, prin tragere la sorți, grupele pentru tururile preliminare și intermediare ale competiției Regions’ Cup 2022 – 2023.
Pentru această ediție s-au înscris 36 de asociații, Malta și San Marino urmând să participe cu echipe naționale de amatori, iar restul vor fi reprezentate de selecționatele regionale care vor câștiga competițiile naționale de calificare. Reprezetantele celor 31 de asociații cu cei mai mari coeficienți de competiție, printre care și România, vor începe în runda intermediară, celelalte cinci participând la turneul preliminar pentru a ocupa singurul loc rămas în runda intermediară.
Reprezentanta României a fost repartizată în Grupa 6:
IRLANDA
ROMÂNIA
BULGARIA
SAN MARINO
Meciurile se vor disputa la Albena, în Bulgaria, în perioada 25-31 octombrie 2022.
Echipa care va reprezenta România se va afla pe 30 aprilie 2022, când e programată finala întrecerii interne. Întâlnirea va avea loc la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, selecţionata AJF Prahova fiind angrenată în întrecerea naţională, unde conduce grupa preliminară din care face parte (alături de Giurgiu şi Dâmboviţa, cealaltă grupă fiind condusă de echipa formată de AJF Braşov).
Partidele din turul preliminar trebuie jucate între 1 mai și 31 iulie 2022, în timp ce toate meciurile din turul intermediar, unde va intra în competiție și reprezentanta țării noastre, trebuie să se dispute în perioada 15 august și 9 decembrie 2022. Cele opt câștigătoare ale grupelor din turul intermediar se vor califica la turneul final ce va avea loc în iunie 2023.
Competiția revine în urma anulării ediției 2020/21 din cauza pandemiei de COVID-19. Cea mai recentă ediție a fost în 2018/19.
Aflată la ediția cu numărul 12, UEFA Regions Cup este o competiție dedicată echipelor practicante de fotbal amator, alcătuite din jucători care nu au evoluat niciodată la nivel profesionist. Competiția este organizată de UEFA, iar gazda turneului final va fi selectată de către forul european din rândul celor 8 echipe care vor obține calificarea.