F. T.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Secției nr.4 Ploiești, în data de 3 decembrie, s-a reușit prinderea a doi minori, aceștia fiind principalii suspecți ai comiterii infracțiunii de „furt calificat”. Speța este prezentată de către reprezentanții IPJ Prahova astfel: „La data de 1 Decembrie a.c., un bărbat din municipiul Ploiești a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-ar fi sustras 6.100 de lei din autoturismul personal, care se afla parcat în fața imobilului său. În urma cercetărilor, au fost depistați doi tineri, în vârstă de 16 și, respectiv, 14 ani, aceștia fiind conduși la sediul unității de poliție. În urma audierii, cei doi au recunoscut fapta comisă la data de 1 Decembrie. Totodată, au mai recunoscut că și în ziua de 27 noiembrie a.c. au mai sustras dintr-un alt autoturism 1.100 de lei”. În urma probatoriului administrat, oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore pe minorul în vârstă de 16 ani. Pe mai departe, cauza urmează să fie instrumentată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, fiind deschis dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de „furt calificat”.