Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din seminția lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertura și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceti pâine secerătorilor”. Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis: „Avacume, du prânzul pe care-l ai lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”. Și, apucându-l îngerul Domnului de creștet, l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: „Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”. Și Daniil a zis: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Și, sculându-se, Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.
În Vechiul Testament întâlnim, în trei capitole, cartea Prorocului Avacum.