Primul eșalon județean a ajuns la final, sâmbătă și duminică urmând să se joace ultima etapă, una în care meciul cel mai interesant poate fi considerat cel de la Coada Izvorului, unde CS Cornu, ehipa care poate fi considerată ”supriza păcută a sezonului”, întâlnește o altă grupare care a făcut o figură frumoasă în prima parte a sezonului. În rest, meciuri cu favorite clare, îmbucurător fiind faptul că întrecerea județeană se ”încheie cu bine”, la capătul unui an foarte greu.

Iulius Mărgărit s-a despărțit de Breaza!

Tricolorul a rămas fără antrenor, după eșecurile de la Păulești și Cornu, care au dus 99% la pierderea poziției de ”lider de iarnă”, Iulius Mărgărit și clubul condus de Marius Vișan ajungând la un acord privind rezilierea înțelegerii, chiar de acum, deși mai era de jucat o singură etapă din tur (meciul cu Izvoarele), plus un meci restant, cu Berceni, ambele, facile, la ”prima și a doua vedere”. Foarte probabil, Tricolorul nu va numi un nou tehnician pentru aceste două meciuri, secundul Laurențiu Urdea și președintele – jucător, Marius Vișan (antrenor și el, la Râmnicu Sărat, în Liga a III-a) urmând să se ocupe de aceste două meciuri, o decizie privind noul tehnician urmând să se ia în vacanța de iarnă.

Programul etapei a 17-a

sâmbătă, 27 noiembrie, ora 11.00
Petrolistul Boldești – AS Strejnic
Teleajen Văleni – Voința Vărbilău
CS Păulești – CSO Băicoi

sâmbătă, 27 noiembrie, ora 14.00
AFC Brebu – CSC Berceni
Unirea Urlați – Atletic Băicoi

duminică, 28 noiembrie, ora 11.00
CS Mănești – CS Cornu
CSC Măneciu – FC Bănești
Petrolul 95 Ploiești – CS Brazi
Tricolorul Breaza – Tinerețea Izvoarele