Florin Tănăsescu
Aud cum latră pupăza la soare… Văd cum se bronzează cucul la prima ninsoare… Ascult poveşti nemuritoare: „Mândră ţară, tânăr colţ de rai!”.
Văd prostul înscăunat şi scos la plimbat. Ursul se miră: „Pe mine m-aţi uitat!”. Câinii sunt muţi. Javrele… Eeeee! Ele scriu poveştile nemuritoare.
În mândra ţară, tânăr colţ de rai, lupii sunt puşi pe fugă de oi!
„Ţara e varză şi tu scrii prostii!”, mă mustră cineva.
Ţara e lobodă, dacă nu ştii!
Asta, loboda, a semnat acord de colaborare cu Vodă. Ultimul se plimbă în voie prin ea. Mă întreb: De peste treizeci de ani defilează. N-o fi obosit? Apoi, îmi spun sictirit:
Ciririp-cirip şi pa. Pa, România! E mai înţelept aşa.
În biserica unde am fost botezat e nuntă mare. Naşii întreabă dascălul: „Cât merge darul?”
Ţârcovnicul răspunde: „Depinde de post! În minister sau simplu deputat? Negociem după. Trebuie să dau cu tămâie peste numita Românie.”.
Se joacă Periniţa! În prim plan este Scufiţa Albastră. Cum e soarta noastră. Îl ia de gât pe unul încălţat în adidaşi. Îl sărută pe frunte şi-i spune la ureche: „Mânca-te-ar mama, ministrul Sănătăţii scrie pe tine!”.
Mă ridic din strană. Martorii îmi sunt nuntaşii care trag pe sfoară o ţară. Am strigat:
Ciririp-cirip şi pa. Pa, România!
Iete-aşa! De parcă i-ar fi păsat cuiva.
Pupăza latră nestingherită la soare. Cică avem o ţară înfloritoare. Cucul, în slip, uns cu toate alifiile, se bate pe burtă cu colegul de partid. Zice că doi ani durează „ninsoarea mieilor”. Apoi, urmează alţi doi: Gerul Bobotezei.
Javrele fac vocalize. Câinii tac. Ursul hibernează. Ţara, aidoma.
Ciririp-cirip şi pa. Pa, România!
