N.Dumitrescu
Într-o perioadă în care, din cauza pandemiei, și activitatea instituțiilor de învățământ are atât de mult de suferit, prin implicarea unora dintre profesorii ploieșteni, proiecte inițiate cu ani în urmă, dar abandonate, reușesc să prindă totuși viață, pentru a le fi de folos elevilor. Un exemplu se înregistrează la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” din Ploiești, unde, preocupată și de educația pentru mediu și sănătate, dincolo de competențele prevăzute în programa școlară, conducerea instituției a dorit să schimbe soarta unora dintre problemele mai vechi ale acestui colegiu legate de terenul de educație fizică și sala de sport .Cu atât mai mult cu cât acestea au rămas obiective neîndeplinite de mai bine de un cincinal. Astfel, Corina Cristescu, în calitate de director al colegiului, dar și de profesor la această instituție de mai bine de 10 ani, fiind și iubitoare de artă, în luna mai a.c., a inițiat și demarat un proiect cultural-educativ, în colaborare cu Muzeul Județean de Artă Prahova, ”Ion Ionescu-Quintus”. Este vorba despre proiectul intitulat ”True colours”- ”Noi-culori, forme și cuvinte”, cu scopul de responsabilizare a elevilor în vederea promovării unui stil de viață sănătos și pro-mediu, precum și pentru crearea, încă din clasa a IX-a, a sentimentului de apartenență la comunitatea elevilor de la un colegiu de prestigiu, de sădire a dorinței de a obține un bine microcomunitar, pe principiul ”conlucrăm pentru un mediu prietenos, comun”. În acest context, având în vedere faptul că mulți elevi acordă prea puțină importanță întreținerii corpului și îmbunătățirii stilului de viață – pandemia agravând tendința tinerei genereții spre sedentarism – în cadrul proiectului menționat a fost inclusă mai ales necesitatea realizării unor reparații la terenul destinat activităților de educație fizică. ”Întrucât s-a constatat că este vorba despre o lucrare de anvergură, în mai multe etape, ce vizau reabilitarea propriu-zisă a zidului, aplicarea unei vopsele ecologice, adăugarea unor aparate necesare educației fizice în aer liber, în punerea în aplicare a acestui proiect, mi s-au alăturat, la nivelul liceului, și prof. ec. Iuliana Nicolae- director adjunct, Nicolae Potinteu – profesor de educație fizică și administratorul de patrimoniu al colegiului, dar și Mircea Ionescu, constituindu-se astfel un grup de inițiativă care și-a asumat un demers anevoios, dar nu imposibil. Iar prima realizare a fost aprobarea de către Fundația Comunitară Prahova a proiectului, redactat de mine în trei zile și trei nopți, proiect intitulat sugestiv ”The Wall”, ne-a declarat prof. Corina Cristescu, director al Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” Ploiești. Potrivit acesteia, cel mai important lucru este însă faptul că, foarte mulți dintre cei care promovează idealuri similare ideilor acestui proiect, de la nivel local, județean sau național, au răspuns ca la școală, ”Prezent”, după ce grupul de inițiativă și-a dat seama că, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este absolută nevoie și de implicarea unor parteneri. ” La apelul nostru, foarte mulți au răspuns ”Prezent”. Este vorba despre Asociația Mozaic Comunitar, fondată de ploieştenii Cristina Cochinescu, Mădălina Corciu şi Răzvan Stănciulescu, iar cei de la Artsani au donat o parte dintre materialele necesare pentru reabilitarea zidului, acțiune care a însemnat un pas important pentru atingerea acestui vis îndrăzneț. Tot ”Prezent!” a răspuns și Mihai Botnarenco, directorul trustului Jumbo din Ploiești, magazin care oferă de ani buni un mediu propice instruirii practice comerciale a elevilor Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” Ploiești, o sumă substanțială donată fiind îndreptată în direcția achiziționării materialelor necesare definitivării gardului terenului de educație fizică, la standarde superioare. Este mai mult decât bine-venit sprijinul acestor parteneri în realizarea proiectului nostru, în contextul în care vopseaua care va fi folosită este revoluționară prin caracteristicile sale ecologice, iar echipamentele sportive de exterior se comandă numai de la anumiți distribuitori. Proiectul „The wall” este implementat de instituția noastră de învățământ, fiind finanţat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Ploiești, un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Prahova”, ne-a mai menționat prof. Corina Cristescu, directorul al Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” Ploiești.