Luiza Rădulescu Pintilie
De la hirotonisirea sa ca preot în primăvara anului 1962, de către Preafericitul Părinte Teoctist- cel care avea să devină Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române- şi până marţi, 16 noiembrie , anul Domnului 2021- ziua stingerii sale din viaţa pământeană, la vârsta de 83 de ani, preotul iconom stavrofor Pârvu I.Gheorghe, din Urlaţi, a „ars” ca o flacără vie în împlinirea „cu timp şi fără de timp” a misiei sale duhovniceşti de slujitor al lui Dumnezeu şi deopotrivă în nemărginita iubire de a fi între oameni şi lângă bucuriile , suferinţele şi deznădejdile lor. Cel dintâi venit pe lume dintre cei cinci copii în casa părintească din satul Valea Urloii, va fi auzit poate deodată cu cântecul de leagăn şi frumoase cântări bisericeşti cărora mama sa le-a dat glas şi slavă la strană, aşezându-i cumva întregul destin sub bolta credinţei. Cea dinspre care şi-a luat lumină şi căreia i-a dat , la rându-i, ceva din lumina pe care a răspândit-o în jur în toate locurile în care s-a aflat ca preot şi ca om.Cu toate învăţăturile dobândite în şcolile teologice pe care le-a urmat, cu toată experienţa acumulată în demnităţile bisericeşti ce i-au fost încredinţate, cu toată vocaţia şi dăruirea de învăţător şi de profesor, cu toate harurile sale- cărora le-a înmulţit, cu adâncă modestie şi cu nemărginită energie, deasupra vârstei sale, talanţii- aşezate în frumuseţea glasului, în sonorităţile instrumentelor cărora le-a descifrat tainele (pian, acordeon,orgă, ţiteră, vioară, mandolină) şi în „nectarul” cuvintelor, rostite nu doar în sfinte lăcaşuri, ci şi transformate în versuri, pe care , târziu, abia în 2019, le-a rânduit în paginile unei prime cărţi, apoi în cele ale volumului „Viaţă şi duhovnicie” apărut anul trecut şi în manuscrisele atent caligrafiate a zeci de poezii aflate chiar în această perioadă în pregătirea unei a treia cărţi. De altfel, aşa l-am şi cunoscut personal pe distinsul preot Pârvu I.Gheorghe : la mai bine de 65 de ani de când scrisese prima poezie ca elev al Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, a venit, acum două toamne, în redacţia ziarului Prahova, însoţit de zeci de poezii aşezate într-o splendidă scriitură de mână , datate cu rigurozitate şi semnate, fiecare în parte, olograf. Zeci de strofe în fiecare poezie, scrise cu sinceritate, cu bucurie, cu pilduitoare aplecare de păstor fără preget ,cum îşi spunea, de ziditor de sfântă biserică şi deopotrivă de conştiinţe, dar şi de om încercat de suferinţe- şi-a pierdut prea devreme preoteasa şi a purtat pe umeri toată creşterea şi educaţia celor doi copii de care era tare mândru, tot binele familiei- alături de noră şi nepot- pe care o ocrotea în tot şi în toate. Încât toate stângăciile de pe alocuri ale versificărilor s-au pierdut în luminoasa dezvăluire a erudiţiei şi vioiciunii sale de spirit, a nobleţii lăuntrice, a bunătăţii şi blândeţii, a unui fin simţ al umorului, al ironiei şi autoironiei, a unei profunde înţelegeri a vieţii şi a oamenilor, toate ridicând statura sa măruntă şi plăpândă la o înălţime şi o putere vrednice de urmat. În închipuirea mea aşa a fost dintotdeauna preotul care ajunge cu adevărat la inimile credincioşilor şi, fără a-l cunoaşte îndeaproape şi pe cât ar fi meritat, aşa l-am descoperit în fiecare din rarele întâlniri din ultimii doi ani. Despre cartea aflată în pregătire- care convenisem să se numească „ Testament între pământ şi cer” şi să cuprindă „Spovedanii de suflet”, „Rugă şi credinţă”, „Din nectarul cuvintelor înţelepte”, am schimbat câteva cuvinte chiar duminică, 14 noiembrie. Marţi seara, din cuvintele îndurerate ale fiicei sale, Mihaela, căreia îi rostea cu atâta iubire părintească numele, am aflat că s-a stins. „Cu mare durere, vă spunem că Părintele Iconom Stavrofor Pârvu I. Gheorghe, de la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați, a adormit întru Domnul, la începutul Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos… Râu de lacrimi, la trecerea Sfinției Sale în veșnicie!”, au scris şi cei care păstoresc în biserica pe care preotul iconom stavrofor Pârvu I.Gheorghe a iubit-o atât de mult şi unde îşi avea pregătit, alături de preoteasa sa, locul adormirii veşnice.
Mâine, 19 noiembrie, cu începere de la ora 11,00, vor fi oficiate slujba înmormântării şi ceremonia marii sale plecări. „Să plece cu gând curat/Din lumea în care-a stat/Şi s-ajungă tocmai Sus /Lângă tronul lui Iisus”, a scris, într-una dintre poeziile sale rămase în manuscris preotul ce s-a considerat, prin toată strădania sa preoţească, „blând păstor”, încredinţat că are, după cum ne spunea, datoria exemplului personal în tot şi toate. Cu gând curat va fi plecat preotul Pârvu I. Gheorghe spre „tronul lui Iisus”, la ceas de vecernicie, la începutul Postului Crăciunului, amintind de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Îl însoţesc deja mâhnirile sufleteşti şi rugăciunile celor care l-au cunoscut. Iar dacă , din aceste zile, cântările sale bisericeşti nu vor mai răsuna în biserica pe care a slujit-o cu atâta devoţiune, eu am toată încredinţarea că glasul său va răsuna la fel de frumos la dumnezeiasca liturghie din sfântul altar al bisericii nevăzute din ceruri.
