V. S.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS București continuă investițiile cu fonduri europene pentru crearea unuia dintre cele mai importante centre de cercetare și instruire din România. La Strejnicu, la doar câțiva kilometri de Ploiești, INCAS va construi – pe lângă Baza experimentală pentru analiza și cercetarea mediului atmosferic – un centru de pregătire și instruire a piloților, care include și un simulator dinamic de zbor performant. Noul centru de instruire de lângă Ploiești va fi format din două corpuri – o clădire de laboratoare de cercetare și o hală specială destinată simulatorului de zbor. În județul Prahova, INCAS a dezvoltat Baza experimentală de la Strejnicu și o altă platformă experimentală de cercetare, la Măneciu. În vârf de deal, în comuna Măneciu, unde puțini dintre prahoveni știu că ar exista o bază experimentală, există un centru de excelenţă pentru eco-tehnologii, ridicat în spaţiul în care, în urmă cu peste patru decenii, Henri Coandă îşi experimenta sistemele revoluţionare de transport în capsule, la viteză nemaiîntâlnită, prin tub vidat. (sursa foto: wikipedia)