N.Dumitrescu
Cei care vor ajunge pe Valea Prahovei și vor alege orașul Comarnic vor putea afla istoria unora dintre cele mai importante obiective, mai ales din punct de vedere turistic, fără să aibă nevoie și de ghid. Prin sprijinul ONG-ului cultural ”Călător prin România”, ceea ce are mai important această localitate, respectiv cele mai importante obiective, au fost îmbogățite, la propriu, cu plăcuțe cu cod QR care le înlocuiesc pe cele vechi, de informare turistică. Este vorba despre Liceul ,,Simion Stolnicu”, Muzeul Cinegetic ,,Posada”, Școala nr. 2 , Gara Comarnic, Conacul George Valentin Bibescu, Castelul Posada, Schitul Lespezi, Biserica ,,Sfântul Nicolae”, Biserica ,,Sfântul Gheorghe” , Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului”. Potrivit reprezentanților organizației menționate, plăcuțele sunt operaționale, montarea acestora fiind posibilă ca urmare a parteneriatului cu Primăria Comarnic.
De precizat că parteneriate similare au mai fost încheiate și cu alte primării din județ – Breaza și Bușteni – ocazie cu care monumente istorice și obiective din Prahova – inclusiv Babele și Sfinxul – au putut pătrunde în…era digitalizării. De altfel, așa cum am putut afla, cu ceva vreme în urmă, chiar de la reprezentanții ONG-ului amintit, proiectul de punere în valoare a obiectivelor turistice din România, dezvoltat în mai multe regiuni din țară, constă în două componente: o platformă și plăcuţe de informare turistică. „Platforma are în prim plan ceea ce are de oferit România- gastronomie, port popular, obiective turistice, monumente istorice – şi unităţi de cazare înregistrate la Direcţia de Turism, care sunt verificate și pot fi accesate la adresa www.travellerinromania.com. Cu alte cuvinte, platforma poate să fie atât o veritabilă carte de bucate pentru fiecare judeţ din România, cât și o garderobă a trecutului pentru generaţiile viitoare, o platformă de booking pentru turişti şi un veritabil ghid turistic. De altfel, toate acestea sunt puse la dispoziţia turistului, prin telefonul mobil. Mai mult decât atât, platforma este tradusă în mai multe limbi, printre care română, engleză, franceză, spaniolă, chineză. În ceea ce priveşte plăcuţele de informare turistică, acestea au fost realizate în funcţie de cerinţele incluse în cadrul legii privind protejarea monumentelor istorice, cu menţiunea că a fost adăugat un element nou, un cod Q.R. Cum funcţioneză? Turistul vine cu smartphone-ul şi scanează codul Q.R. existent pe plăcuţă, cu o aplicaţie instalată pe telefon din fabrică sau pe care utilizatorul o instalează ulterior. În momentul scanării, turistul este trimis pe websiteul ONG-ului, unde poate să citească despre respectivul obiectiv turistic sau monument istoric, istoria, legende sau alte lucruri interesante, fără să mai fie nevoie, astfel, ca să aibă și ghid”, potrivit reprezentanţilor ONG-ului cultural ”Călător prin România”.