Bogdan Chitic

Echipa masculină de baschet sub 14 ani de la CSU Ploieşti a debutat, la Oradea, în faza semifinală a Campionatului Naţional. Gruparea pregătită de antrenorul sârb, Ivan Gemaljevic, a bifat două victorii şi tot atâtea înfrângeri pe malul Crişului, evoluţia juniorilor ploieşteni fiind una apreciată, la final, atât de staff-ul tehnic, cât şi de părinţi, rude şi prieteni. CSU Ploieşti s-a impus cu 60-40 în faţa LPS Piteşti şi cu 61-27 împotriva celor de la ACS Mangalia, în primele două partide ale turneului, pentru ca, ulterior, să piardă cu acelaşi scor, 43-48, jocurile cu CSS Sighetu Marmaţiei şi BC Slam Bucureşti.
„A fost un prim turneu la care ne-am bucurat de creşterea în evoluţie a noastră, dar şi a competiţiei. Din păcate, în meciul secund, cu CSS Mangalia, Ionuţ Neagu, un baschetbalist de altfel foarte bun în apărare, s-a accidentat şi a devenit indisponibil pentru ultimele două partide, dar şi pentru săptămânile care vor urma. Echipa a resimţit lipsa acestuia, iar încrederea în forţele proprii a scăzut, din nefericire. Faptul că am jucat cu gruparea campioană en-titre, CSS Sighetu Marmaţiei, dar şi cu una dintre cele mai bine cotate echipe din Bucureşti, BC Slam, a pus amprenta pe evoluţia băieţilor şi, astfel, am pierdut ambele jocuri la o diferenţă mică, de două posesii. Ne dorim ca la turneele viitoare să fim 100% concentraţi şi, cu siguranţă, vom realiza lucruri frumoase, întrucât nu mulţi dintre adversarii din grupă se aşteptau la o asemenea evoluţie, la Oradea”, a declarat Ionuţ Urzeală, preşedintele secţiei de baschet de la CSU Ploieşti.
Următorul turneu din cadrul „semifinalelor” pentru formaţia sub 14 ani de la CSU Ploieşti va avea loc în perioada 13-14 februarie şi se va desfăşura, cel mai probabil, la Bucureşti, în găzduirea echipei ACS 4 Sports Agronomia.

Clasament U14, grupa semifinală 1:

1. ACS 4 Sports Bucureşti (4-0) – 8 puncte
2. CSS Sighetu Marmaţiei (4-0) – 8 puncte
3. BC Slam Bucureşti (3-1) – 7 puncte
4. CSU Ploieşti (2-2) – 6 puncte
5. LPS Bihorul Oradea (2-2) – 6 puncte
6. LPS Piteşti (1-3) – 5 puncte
7. ACS Mangalia (0-4) – 4 puncte
8. ACS Lions Craiova (0-4) – 4 puncte