Petre Apostol

După participarea la etapele din Cupa Mondială, de la Altenmarkt-Zauchensee, din Austria, schioara lotului naţional Ania Caill, legitimată la CS Caraimanul Buşteni, a mai petrecut câteva zile pe pârtia din ţara valsului, concurând în cadrul Cupei Europene la proba de coborâre.
Iar sportiva care se pregăteşte din acest sezon cu legendarul antrenor francez Lionel Finance a demonstrat, încă o dată, că se află într-un progres evident, realizând cele mai bune rezultate din carieră la coborâre.
În cea de-a doua cursă din Cupa Europei, disputată pe pârtia de la Altenmarkt-Zauchensee, Ania Caill a reuşit să coboare sub 60 de puncte FIS, sosind pe locul 44, cu timpul de 1.13,25 min., la 2,41 secunde de câştigătoare, elveţiana Joana Haehlen (schioară din Top 35 mondial). Pentru rezultatul stabilit, sportiva tricoloră a fost recompensată cu 55,57 puncte FIS, depăşind schioare mult mai bine cotate în clasamentul internaţional (chiar din Top 60), cu toate că ea a avut numărul 32 la start.
Performanţa înregistrată a fost confirmată în ultima cursă de pe pârtia austriacă, Ania Caill având o nouă evoluţie bună, situându-se pe locul 40, cu timpul de 1.12,45 min. (+2,73 sec.), la aproape jumătate de secundă de Top 30. Pentru rezultatul obţinut, schioara clubului prahovean a bifat 62,90 puncte FIS, ceea ce înseamnă că, la următoarea listă pe care o va prezenta forul internaţional, va coborî sub 60 de puncte.
La finalul săptămânii, Ania Caill are programate încă două etape din Cupa Mondială, la coborâre şi la Super G, pe pârtia italiană de la Cortina d’Ampezzo.