Oficialul echipei Petrolul Ploieşti, l-am numit aici pe Cristi Vlad (în foto), va reveni, începând de luna viitoare, pe terenul de minifotbal. De câteva zile, fostul jucător de Liga I a semnat o înţelegere cu gruparea MFC Ploieşti, echipă care evoluează în Liga de Amatori a campionatului judeţean de fotbal pe teren redus. La finele turului, formaţia antrenată de Cristian Georgescu se clasează pe locul cinci în acest eşalon, iar cu noua „achiziţie” şi-a propus câştigarea întrecerii. Cristi Vlad s-a născut la Boldeşti-Scăieni (n.r. – pe 18 februarie 1977) şi a debutat la 20 de ani în Liga I, într-un meci câştigat de Petrolul Ploieşti cu 4-2 în faţa celor de la FC Braşov. În afară de „galben-albaştri”, de-a lungul carierei sale, Vlad a mai trecut pe la echipele Petrolistul Boldeşti, Dinamo Bucureşti, Oţelul Galaţi, FC Argeş, Gloria Bistriţa, Ceahlăul Piatra Neamţ, Unirea Urziceni şi Astra Giurgiu. Are în palmares titlul de campion cu Dinamo şi două Cupe ale României, promovarea echipei Astra Ploieşti în Liga a II-a şi promovarea Petrolului în Liga I, în sezonul 2010-2011. Cel mai recent trofeu câştigat de el a fost Cupa României, cu Petrolul, în anul 2013, atunci când a condus trupa “găzarilor” de pe banca tehnică, împotriva CFR Cluj, tehnicianul Cosmin Contra fiind suspendat.

Examen pentru antrenori

Pe 28 ianuarie, la Casa Fotbalului din Bucureşti, în organizarea Şcolii Federale de Antrenori, se va desfăşura un concurs pentru ocuparea celor 50 de locuri disponibile la noul curs de obţinere a licenţei B UEFA. Pentru modulul teoretic care va începe în luna februarie s-au înscris 104 doritori şi aşa cum afirmam anterior, doar 50 vor fi admişi în urma unui examen cu întrebări tip grilă. Printre cei înscrişi se regăsesc şi prahovenii Lucian Catinca şi Claudiu Dumitrescu, care vor încerca, de luna viitoare, să fie prezenţi la cursurile organizate de Şcoala Federală de Antrenori. Examenul va dura două ore şi este structurat din 50 de întrebări. În stabilirea punctajului final pentru admiterea la cursurile de licenţă B vor fi luate în calcul, procentual, următoarele criterii:
– 50% – examenul scris
– 20% – studiile universitare sau postliceale
– 20 % – cariera de jucător
– 5% – experienţa în antrenorat cu carnet
– 5% – deţinerea licenţei C

Georgian Păun a ajuns la Sporting Turnu Măgurele

Din această iarnă, atacantul ploieştean Georgian Păun va îmbrăca tricoul echipei de Liga a III-a, Sporting Turnu Măgurele, trupă care şi-a propus ca obiectiv promovarea în cel de-al doilea campionat al ţării. Clasaţi pe locul cinci în seria a III-a, echipa din judeţul Teleorman a reuşit să aducă mai mulţi jucători importanţi în pauza de iarnă, precum Verdeş, A. Popa, Precup, Covalschi, Petcu, Roland şi Raphael Stănescu, ultimii doi venind de la Dinamo Bucureşti. Născut în anul 1985, Păun a îmbrăcat tricoul echipelor Astra Ploieşti, Conpet Ploieşti, Dinamo Bucureşti, Politehnica Iaşi şi FC Braşov, de la ultima grupare menţionată transferându-se la viitoarea sa echipă.