Bogdan Chitic

Astăzi, se împlinesc 11 ani de la decesul lui Toni Alexe, fostul căpitan al primei reprezentative de baschet a României, dar şi unul dintre jucătorii emblematici care au marcat începutul hegemoniei multiplei campioane CSU Asesoft Ploieşti.
În dimineaţa zilei de 21 ianuarie 2005, în jurul orei 06:00, o veste groaznică zguduia întreg sportul românesc. La doar câteva ore distanţă de la calificarea istorică obţinută de CSU Asesoft Ploieşti în Final Four-ul pan-european al FIBA Europe Cup, căpitanul grupării campioane, Toni Alexe, îşi pierdea viaţa într-un tragic accident de maşină, la intrarea în Sinaia. Sosiţi la locul accidentului, medicii nu puteau face altceva decât să constate moartea celui care se grăbea să ajungă la Oradea pentru a-şi vizita familia.
La 11 ani de la dispariţia sa, timp în care formaţia ploieşteană a câştigat 10 titluri de campioană, 5 Cupe ale României şi trofeul FIBA Europe Cup, în 2005, şi a pătruns în premieră în fazele superioare ale EuroCup, Toni Alexe lasă în urmă multe regrete, amplificate, în luna mai a anului trecut, şi de trecerea în nefiinţă a lui Vladimir Arnautovic, dar şi de desfiinţarea campioanei CSU Asesoft Ploieşti.