V.Stoica

Magistrații Judecătoriei Ploiești au amânat pentru anul viitor, “pentru continuitatea completului”, judecarea cauzei privind decăderea din drepturile părintești a mamei micuților decedați după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești. Astfel, în 2022 se va decide dacă mama băiețelului de cinci ani rămas în grija rudelor – fratele gemenilor căzuți de la etajul 10 – va fi decăzută din drepturile părintești în ceea ce îl privește pe minorul aflat acum în grija familiei tatălui său natural.
Într-un comunicat dat publicității în luna august, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești precizau: „La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de mama minorilor decedați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză.
Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat că, la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora.
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor”.
Tragedia care s-a petrecut în seara de 11 august, pe Bulevardul Republicii din Ploiești, a stârnit un val de reacții negative din partea majorității internauților la adresa femeii care se afla în altă cameră și era live pe Facebook, alături de cel de-al treilea copil al său, băiețelul pentru care se cere acum decăderea din drepturi a mamei, în timp ce micuții gemeni de numai doi ani zăceau pe trotuarul din fața blocului.