Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia şi a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-740). În tinereţe a luptat pentru distrugerea icoanelor. A renunţat la iconoclasm în momentul în care un călugăr, care apară cultul icoanelor, i-a spus pe nume, deşi se vedeau pentru prima dată.
Sfântul Ioanichie cel Mare a fost şi un soldat remarcabil, reuşind să-i salveze viaţa împăratului într-o luptă cu bulgarii.
S-a retras din armată după încheierea luptei cu bulgarii şi a ales să-şi petreacă viaţa în mănăstire. După ce vieţuieşte în câteva mănăstiri, decide să se retragă în pustiu. După un timp petrecut în pustiu, se stabileşte mai întai în Muntele Conturiului, iar apoi în Muntele Olimp.
Din cauza invidiei, un monah a încercat să-l otrăvească, altul i-a dat foc chiliei, un altul să-l străpungă cu toiagul, însă, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu a rămas în viaţă.
A fost un luptaător pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreună cu patriarhul Metodie şi cu împărăteasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane.
Potrivit Tradiţiei, Sfântul Ioanichie se ridica de la pământ în vremea rugăciunii sale, devenind nevăzut.
A trecut la cele veşnice în jurul anului 846. Rodul luptei sale pentru dreapta credinţă este mărturisit şi astăzi în slujbele bisericeşti: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfant, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.
