N.D.

Ca urmare a restricțiilor impuse la accesul în sediu, din cauza valului patru al pandemiei, Muzeul Ceasului din Ploiești, singurul din țară cu acest profil, a decis ca una dintre manifestările sale tradiționale organizate anual și dedicate patronului său spiritual, Nicolae Simache, să se desfășoare cu porțile închise. Astfel, cea de a XXI-a ediție a Simpozionului Național „Timpul și omul”, dedicat împlinirii a 116 ani de la naşterea profesorului Nicolae Simache, se va desfășura în spațiul virtual, mâine, începând cu ora 11.00. Potrivit reprezentanților muzeului, această manifestare științifică este unică la nivel național, simpozionul abordând o tematică referitoare la etapele importante ale orologeriei universale, cunoașterea patrimoniului de orologerie veche din țara noastră, importanța restaurării și conservării ceasurilor, dar și complexitatea definirii timpului ca noțiune fundamentală a existenței umane. De menționat şi faptul că prima ediție a acestei manifestări a avut loc în anul 1991, fiind considerată ca un demers firesc al Muzeului Ceasului „Nicolae Simache”, ca secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în contextul în care patrimoniul său unic în țară oferă mari posibilități atât de studiu, cât și de cercetare pentru specialiști și pasionați de pretutindeni, fiind o sursă inepuizabilă de documentare în ceea ce privește mijloacele de măsurare a timpului ce datează din secolul XVI şi până în secolul XX.