Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (în Bulgaria).
A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa ascetică, se va retrage într-o peşteră. Nu ştim cât timp s-a nevoit în această peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice. Înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelaţie: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Părinţii vor merge la locul indicat în vis, lângă râul Lom, şi vor găsi trupul neputrezit al sfântului între două pietre.
În tradiţia bisericească se spune că un domnitor al Ţării Româneşti, al cărui nume nu este menţionat, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaştelor Cuviosului Dimitrie în Bucureşti. Delegaţia nu a reuşit să intre în acest oraş, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situaţie, membrii delegaţiei au hotărât să tragă la sorţi, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaştele Sfântului Dimitrie. La sorţi a căzut drumul spre Basarabi şi, astfel, moaştele au fost reaşezate în biserică din Basarabi.
Au stat în această biserică până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaştele cu intenţia de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum şi a mitropolitului Grigorie II al Ţării Româneşti, le-a dăruit poporului român. Moaştele au fot aşezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din Bucureşti. Racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă; în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holeră şi, în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.
