Pentru a veni în sprijinul persoanelor interesate, Serviciul de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești a readus în atenție o serie de informații legate de regimul eliberării unor documente.
Astfel, prin intermediul unui anunț, societatea menționată a adus la cunoștința tuturor concesionarilor/moștenitorilor locurilor de înhumare faptul că, pentru obținerea adeverințelor, solicitate la notariat necesare dezbaterii succesiunii, sunt necesare următoarele: timbru fiscal cu valoarea de 1 leu (sau valoare mai mare); o copie xerox a cărții de identitate; completarea unui formular tipizat (se completează la cimitirul unde se află locul concesionat).
De asemenea, s-a mai menționat că pentru eliberarea adeverinței necesare pentru notariat- succesiune, ieșire din indiviziune, partaj voluntar – în regim normal, respectiv maximum 10 zile lucrătoare, tariful este de 12 lei (inclusiv TVA), iar atunci când se solicită eliberarea acestui document în regim de urgență, adică în maximum 3 zile, atunci tariful este de 26 lei, inclusiv TVA, cu precizarea că adeverințele sunt valabile pentru o perioadă de 30 de zile de la data înregistrării.