George Marin

Iulian Dumitrescu este singurul boxer prahovean care, până astăzi, a urcat treptele ringului din Budva (Muntenegru), și încă în două rânduri. El a trecut deja de doi adversari și, în eventualitatea unei noi victorii în sferturile de finală, va avea asigurată medalia de argint a categoriei 75 de kilograme.
În primul meci, Iulian Dumitrescu l-a învins pe Simon Marko (Ungaria), după o partidă pe care a dominat-o aproape pe toată durata celor nouă minute de luptă.
Maghiarul a pornit atacurile imediat după sunetul gongului, dar Dumitrescu a răsturnat balanța repede prin câteva lovituri la cap și două upercuturi bine plasate la corp, finalizând rundul cu un atac debordant. În rundul secund, Dumitrescu a părut că dorește să termine meciul mai repede, ori, cel puțin, să își asigure rapid rundul, ceea ce l-a făcut să cam neglijeze apărarea, prilejuindu-i maghiarului – un boxer foarte bun, cu o bună viteză de execuție a loviturilor – să riposteze. Din fericire, dincolo de jumătatea rundului, Dumitrescu a reușit să stabilizeze lupta și a câștigat și acest rund. În runda finală, desfășurată după aceleași coordonate – debut în atac al maghiarului urmat de revenirea ploieșteanului – singura temere de partea noastră a fost ca arbitrul de ring, georgianul Eduard Mardanov, să nu îi acorde un avertisment lui Dumitrescu. Gruzinul Mardanov a lăsat impresia că îi cam „caută” lui Dumitrescu acțiuni neregulamentare. Dar, nici măcar un avertisment acordat ploieșteanului, cu penalizarea respectivă, nu ar fi putut schimba soarta rundului și a victoriei acordate în unanimitate, toți cei cinci arbitri-judecători marcând pe buletinele de punctaj 30-27.
În a doua partidă, disputată sâmbătă, la doar numai o zi după victoria obținută în fața lui Simon, Dumitrescu l-a învins pe turcul Tunahan Tuysuz tot atât de clar și într-o manieră asemănătoare cu cea din meciul anterior. În primul rund, Dumitrescu a fost foarte eficient în a plasa loviturile directe la figura adversarului și s-a apărat bine, reușind să contracareze încercările de croșee de stânga ale turcului. Rundul secund a debutat cu atacuri ale lui Tuysuz, care a reușit câteva lovituri la figură, dar „fulgerul” urmașului lui Baiazid a durat doar o jumătate de minut, Dumitrescu preluând inițiativa și plasând câteva directe și „un-doi”-uri eficiente. La fel de „supărat” a încercat să fie turcul și în rundul ultim, dar Dumitrescu a fost mult mai prompt în replică, tăind din start orice îndoială asupra numelui învingătorului. Decizia în unanimitate (5-0) a venit firesc.
Pentru Dumitrescu urmează meciul care poate aduce prezența sa pe podiumul competiției și, implicit, medalia de bronz. Care, și aceasta, poate fi îmbogățită în metal prețios. Miercuri, în gala de după-amiază, Iulian Dumitrescu îl va întâlni pe ucraineanul Olexandr Balabin, un stângaci cu alonjă, cu lovituri tari , care execută serii rapide de lovituri și care deține titlul european al juniorilor la categoria 70 de kilograme, dobândit la Sofia, în decembrie 2020. El a trecut clar de neamțul Matti Hauber. Balabin este o piatră mai dură, dar, dacă Dumitrescu va boxa cu același aplomb, avem speranțe de victorie.
Astăzi, în gala de după-amiază, Marian Ghinoiu (categoria 54 de kilograme) va lupta pentru calificarea în sferturile de finală cu belarusul Vladislav Smalouski. Mâine seară, în singurul meci contând ca sfert de finală al categoriei 80 de kilograme, Livia Botica, deținătoare a titlului continental la junioare (dar la categoria +80 de kilograme), va lupta cu poloneza Maria Pepek pentru prezența pe podium și continuarea drumului spre un nou titlu continental.