Rusia a solicitat, ieri, Uniunii Europene să renunţe la ideea de a trimite o misiune de instruire militară în Ucraina, întrucât consideră că aceasta va duce la o escaladare a tensiunilor în Donbas, unde forţele ucrainene şi separatiştii proruşi se confruntă din 2014, relatează EFE şi Lenta.ru, preluate de Agerpres.
„Ne preocupă, fireşte, examinarea de către Bruxelles a planurilor de desfăşurare a unei misiuni UE militare de instruire în Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, calificând această iniţiativă drept un „pas necugetat”.
În opinia Moscovei, materializarea „acestei iniţiative contravine” acordurilor de pace de la Minsk şi va „contribui la militarizarea Ucrainei şi la o escaladare a tensiunilor în Donbas”, estul ţării.
Aceste planuri, a declarat Zaharova, încurajează de asemenea Kievul „să saboteze şi mai mult” aplicarea măsurilor prevăzute în acordurile de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din Donbas.
UE a confirmat marţi, la cel de-al XXIII-lea summit al său cu Ucraina, că are în vedere trimiterea unei misiuni militare de instruire a forţelor ucrainene.