Monica Niculescu va fi prima jucătoare din România care va evolua la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Monica o va întâlni pe Teliana Pereira, din Brazilia, în această dimineață, de la ora 05:00 (ora României). Niculescu va juca pe terenul 22, după cum au informat organizatorii pe site-ul oficial al competiţiei. Monica se află pe locul 36 în ierarhia WTA, în timp ce Pereira se află pe 46 în lume. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în 2015, la Bucureşti, iar câştig de cauză a avut Monica, scor 6-2, 6-3. Dacă va trece de Teliana, Niculescu o va întâlni în turul doi pe învingătoarea partidei dintre Elizaveta Kulichkova – Andrea Petkovic (favorita 22). Australian Open se va disputa în perioada 18-31 ianuarie 2016, urmând să poată fi vizionat în direct, în România, pe Eurosport.